Nemirschi: refacerea potenţialului Deltei Dunării ar costa 500 de milioane de euro
?Vorbim despre renaturarea Deltei Dunării, un program care implică fonduri serioase. Avem nevoie de 500 de milioane de euro pentru a aplica programul şi pentru a rezolva litigiile funciare şi pretenţiile financiare ale părţilor implicate, proprietari de diguri şi autorităţi locale?, a declarat Nemirschi, la conferinţa "Conservarea Deltei Dunării prin intermediul politicii regionale şi de protecţia mediului a Uniunii Europene".
Ministrul a mai precizat că prioritară, din acest punct de vedere, este despăgubirea proprietarilor de diguri, care vor trebui să le cedeze prin protocol Consiliului Judeţean, pentru a le include în patrimoniul public. În prezent, Consiliul Judeţean a concesionat suprafeţe mari de teren, iar câştigul din redevenţele percepute este de aproximativ un milion de euro pe an, transmite Newsin.
Nicolae Nemirschi a adăugat că poate fi luată în calcul şi o posibilă despăgubire pentru autorităţile judeţului, care ar putea ceda în interesul statului incintele agricole şi piscicole pentru a fi inundate.
În ce priveşte gropile de gunoi ecologice, Nemirschi a avertizat din nou că România riscă penalităţi din partea UE dacă nu rezolvă această problemă şi că situaţia localităţilor din Deltă este destul de gravă.
?Colectarea, reciclarea şi tratarea deşeurilor reprezintă o prioritate şi se regăseşte în angajamentele asumate de România faţă de Uniunea Europeană. Din câte se pare, în Delta Dunării, din acestă perspectivă, lucrurile nu sunt deloc roz. Eu ştiu că primarii localităţilor din Delta Dunării şi-au asumat răspunderea construcţiei acestor rampe ecologice şi sper că le vor face. Dacă aceste angajamente nu sunt respectate, singurii vinovaţi care vor fi şi traşi la răspundere în eventualitatea în care Comisia Europeană va declanşa procedura de infrigement sunt primarii, care nu şi-au respectat angajamentele, şi nu Guvernul. Ştiu că au fost alocate sume de bani, dar banii nu au fost procesaţi", a spus Nemirschi.
Potrivit ministrului, România are la acest moment peste 200 de depozite destinate deşeurilor. El a adăugat primarii ar trebui să nu se mai plângă de faptul că nu au bani pentru realizarea deponeurilor ecologice şi să întocmească proiecte pentru a putea accesa fondurile necesare.
Antena3.ro
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
500 mil . un adevarat tun...
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






SA MA PIS PE ANTENELE LUI VOICULESCU , CA FUNCTIONEAZA DE TOT CACATU .