Oprescu: Proiectul de lege privind descentralizarea spitalelor nu trebuie adoptat (VIDEO)
Edilul crede că votarea actualului proiect ar face ca directorii spitalelor să fie numiţi pe criterii politice.
De asemenea, primarul Capitalei crede că în România este momentul realizării unei reforme adevărate în domeniul Sănătăţii, în contextul în care, spune edilul, nici un ministru de resort nu a reuşit acest lucru în ultimii 20 de ani.
Sorin Oprescu a afirmat că prevederile din proiectul de act normativ vor "perturba grav actul managerial", deoarece managerul spitalului va fi supus unui consiliu de administraţie (CA) format din oameni care nu cunosc realitatea din spital şi nu sunt implicaţi în activitatea curentă a acestora.
"Mulţi dintre ei nu au pregătirea necesară pentru a fi implicaţi în actul de decizie. Ei nu fac altceva decât să dubleze structurile administrative funcţionale. Practic, ei sunt reprezentanţii politicului şi birocraţiei din ministere. Am mai spus şi altă dată: nu are ce căuta politicul în şcoli, în spitale şi în nicio instituţie de interes public", a mai spus Oprescu, citat de Mediafax.
Antena3.ro
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
Sa speram,pentru binele tuturor,ca domnul Cseke Attila,ministru al sanatatii,va asculta parerile lui Sorin Oprescu.Si daca are putina constiinta,va tine cont de aceste idei.Cat despre acele consilii de administratie,stim cu totii ce reprezinta.O forma de recunostinta financiara prin care partidul sau alianta aflata la guvernare isi rasplateste sustinatorii din campania electorala.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Categoric Sorin Oprescu are dreptate, dar din pacate pun pariu pe ce vreti voi ca nu va fi ascultat. Avem niste ministrii de-a dreptul tembeli. Astia sunt facuti sa distruga nu sa construiasca.