Antena 3 CNN Actualitate Persoanele care ajung la urgenţe din cauza excesului de alcool îşi vor plăti singure spitalizarea

Persoanele care ajung la urgenţe din cauza excesului de alcool îşi vor plăti singure spitalizarea

Persoanele care ajung la urgenţe din cauza excesului de alcool îşi vor plăti singure spitalizarea
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Sep 2010   •   14:10

Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, ca persoanele care ajung la spital intoxicate cu alcool vor trebui să-şi plătească singuri serviciile de spitalizare, informează Mediafax.

Deputatul independent Tudor Ciuhodaru, iniţiatorul acestui proiect de lege, a declarat că pacienţii care vor practica excesul de alcool în mod repetat vor fi consideraţi neasiguraţi fiind nevoiţi să-şi deconteze singuri spitalizarea sau să presteze muncă în folosul comunităţii.

"Ponderea pacienţilor care ajung în serviciile de urgenţă în urma excesului etanolic este din ce în ce mai mare. Doar în Spitalul din Iaşi, într-un an, se tratează o mie de pacienţi la primire urgenţe, iar dacă înmulţim cu cele 50 de unităţi de primire urgenţe de la nivel naţional, o să vedem care este ponderea acestor pacienţi. Din păcate, în vremuri de criză, lucrurile nu stau roz în sănătate, iar resursele limitate pe care le avem şi vorbesc atât de cele materiale, cât şi de cele de personal, ar putea fi folosite uneori mai cu folos atunci când vorbim de proteza unui bătrân sau proteza valvulară a unui copil", a motivat Ciuhodaru.

Medicul ieşean a ţinut să evidenţieze economia care se face prin aplicarea acestei legi, care urmează a fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, întrucât a fost deja aprobată de Senat.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Tudor Ciuhodaru
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close