Probleme cauzate de vreme: Risc de avalanşă în Munţii Făgăraş. Porturile Midia şi Constanţa Sud, închise
La Bâlea Lac, stratul de zăpadă este de 176 de centimetri şi ninge în continuare, au anunţat reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu. Stratul de zăpadă proaspătă are între 20 şi 40 de centimetri grosime, chiar mai mult în văi, iar instabilitatea este foarte mare. Astfel, s-a stabilit risc de avalanşă de gradul patru - risc mare - din cinci posibile.
"Este posibilă declanşarea spontană (naturală) a unor avalanşe de mari dimensiuni pe pantele suficient de înclinate, riscul va fi sporit la supraîncărcari uşoare (trecerea unui turist sau schior)", se arată în buletinul de specialitate al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, postat pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Avertizarea meteorologilor este valabilă până luni, la ora 20.00, dar aceştia anunţă că tendinţa se păstrează în următoarele două zile.
Condiţiile meteo nefavorabile produc probleme şi la malul mării.
Potrivit Căpităniei Constanţa, operaţiunile portuare au fost suspendate, luni dimineaţă, în jurul orei 10.30, în portul Midia, în timp ce portul Constanţa Sud - fluvial a fost închis după prânz, la ora 12.15, deoarece vântul bate cu forţa 6 - 7 pe scara Beaufourt, cu viteze de aproape 60 km/h. De asemenea, din acelaşi motiv a fost restricţionat şi traficul de barje de pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud - fluvial.
Antena3.ro
-
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
27 Mai, 11:14 | 5 comentarii -
Studenţii români fac schimb de experienţă cu studenţii chinezi
27 Mai, 11:06 | 0 comentarii -
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 1 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 1 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





