Antena 3 CNN Actualitate Punctul de întâlnire. 8 infracţiuni grave în dosarul Nana, 12 suspecţi

Punctul de întâlnire. 8 infracţiuni grave în dosarul Nana, 12 suspecţi

Punctul de întâlnire. 8 infracţiuni grave în dosarul Nana, 12 suspecţi
de S.T.    |    02 Mar 2015   •   00:01

Radu Tudor a solicitat informaţii Parchetului General în cazul anchetei privind afacerea Nana.

Conform răspunsului primit, se efectuează cercetări faţă de 12 persoane care au calitatea de suspecţi.

Iată răspunsul Parchetului ICCJ:

Nr. 468/VIII-3/2015
25 februarie 2015
Către,
Antena 3

În atenţia domnului Radu TUDOR

Ca urmare a solicitării adresate instituţiei noastre, prin e-mail, la data de 23 februarie 2015, înregistrată la Biroul de informare publică şi relaţii cu presa sub numărul de mai sus, vă comunicăm următoarele:
În cauza la care faceţi referire, aflată în lucru la Secţia de urmărire penală şi criminalistică, se efectuează cercetări faţă de 12 persoane care au calitatea de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, conflict de interese, abuz în serviciu şi spălare a banilor. În total se investighează 126 de cereri de revendicare, soluţionate în perioada 2006 - 2010, care au avut ca rezultat retrocedarea unor terenuri agricole în suprafaţă totală de 735 hectare, amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi.
 
PROCUROR ŞEF BIROU,
Ramona BULCU

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Punctul de Întâlnire cu Radu Tudor"

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire radu tudor
Parteneri
Trei zile cu trei anotimpuri în România. Temperaturile scad drastic
x close