Războiul premierilor. Boc, audiat în procesul de calomnie intentat de Tăriceanu (VIDEO)
?La data de 9 februarie 2009, cu ocazia unei prezentări, în Parlamentul României, pârâtul Boc Emil a afirmat că aş fi , că ? spune Tăriceanu, în chemarea în judecată.
?Toate acestea sunt afirmaţii grave. Ele sunt cu atât mai grave, cu cât nu vin din partea unui politician de opoziţie, ci vin chiar din partea persoanei care ocupă funcţia de prim-ministru al României, reprezentând Guvernul şi statul român, drept pentru care afirmaţiile sale se bucură de o prezumţie de veridicitate sporită. Toate aceste afirmaţii grave sunt mincinoase. Ele aduc atingere reputaţiei mele, imaginii mele publice şi îmi produc un prejudiciu moral. De asemenea, astfel de dezinformări neadevărate, iresponsabile aduc atingere încrederii pe care cetăţenii trebuie să o aibă în sistemul de guvernământ democratic şi în instituţiile statului" mai spune fostul premier.
Avocaţii premierului spun că fapta lui Boc nu este una penală şi invocă dreptul la liberă exprimare, dar şi faptul că personajele implicate în acest conflict sunt politicieni iar afirmaţiile au fost făcute în cadrul unui discurs politic.
La judecătorie s-a prezentat mai întâi Emil Boc. La scurtă vreme a ajuns şi fostul prim ministru, Călin Popescu Tăriceanu. Ambii au făcut declaraţii numai la ieşirea de la audieri.
Boc, după audieri
Tăriceanu: Îl acuz pe Boc de afirmaţii mincinoase şi calomnioase
Antena3.ro
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
moliceanu a fost detronat de dictatorul in devenire, mireille mathieu, si va fi facut de cacao de boc. Penalistii de la penele.
-
Piticutu` e caca.o. asa ca o s-o ia pe coaja lui de lingau
-
Osuge boc , a fost o privatizare ca si cu petrom, si altele s-a bagat in seama pentru fraierii care pun botu la populisme
-
@10:31, Jancsi vezi che nevasta-tau fiutte kiu altu, es nem jo. boc nu te lasa, urca-te pe scaun si da-i si tu, vezi sa nu te ranesti prea tare sa-ti dai singur un pumn, cum si ma admir eu singura (ah ce bine e sa ma satisfac singura)
-
dute si mai fa o memeaca (cui vrei tu) rapandula pdl-ista
-
BAE, ha, ha, ha!!!
"BAE Systems, compania care ne va livra vechiturile numite F16 la preturi de 100 de ori mai mari decat cele reale, face obiectul mai multor anchete la nivel international, privind practici ilegale in obtinerea contractelor. RomÃ¥nia este una dintre tarile in care activitatile BAE Systems au intrat sub lupa anchetatorilor. BAE Systems a mai furnizat Ministerului Apararii si doua fregate "moderne„, la mÃ¥na a doua, venite "la atas" contra unui comision urias, incasat de politicieni romÃ¥ni. Acuzatia principala este ca gigantul producator de arme a facut un obicei din mituirea oficialilor straini, pentru obtinerea unor contracte de miliarde. Numarul mare de acuzatii si complicatele tranzactii internationale ale companiei au facut necesara o coroborare a eforturilor anchetatorilor. BAE Systems este si unul dintre principalii contractori ai Pentagonului. Negocierile cu firma britanica au fost facute de Aurel Cazacu, fost director al ROMARM si partener de firma cu Mircea Basescu,... (arata tot comentariul) "BAE Systems, compania care ne va livra vechiturile numite F16 la preturi de 100 de ori mai mari decat cele reale, face obiectul mai multor anchete la nivel international, privind practici ilegale in obtinerea contractelor. RomÃ¥nia este una dintre tarile in care activitatile BAE Systems au intrat sub lupa anchetatorilor. BAE Systems a mai furnizat Ministerului Apararii si doua fregate "moderne„, la mÃ¥na a doua, venite "la atas" contra unui comision urias, incasat de politicieni romÃ¥ni. Acuzatia principala este ca gigantul producator de arme a facut un obicei din mituirea oficialilor straini, pentru obtinerea unor contracte de miliarde. Numarul mare de acuzatii si complicatele tranzactii internationale ale companiei au facut necesara o coroborare a eforturilor anchetatorilor. BAE Systems este si unul dintre principalii contractori ai Pentagonului. Negocierile cu firma britanica au fost facute de Aurel Cazacu, fost director al ROMARM si partener de firma cu Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei Traian Basescu. Fara comentarii.
Pe långa investigatiile facute de institutiile specializate, britanicii vor avea de dat explicatii si comisiilor de afaceri externe si investitii straine din Senatul si Camera Reprezentantilor din SUA, tara in care BAE Systems detine mai multe companii. Compania britanica a intrat de mai multi ani in atentia institutiilor insarcinate cu investigatiile anti-frauda din mai multe tari. Acuzatia principa -
Ce mare nevoie avem ca cineva sa stopeze intr-un fel,oricit de mic CANCERUL PD-L-ist,care a infectat toata tara.
-
Daca avea probleme cu intelectul mai inainte , Boc e acum f stresat cu jobul asta nasol de pministru care il depaseste cu mult . O sa i-o traga Tariceanu.
-
Da-i Taricene in blana si trimite-l l-a sursa,pitic nesimtit,saraceste romanii cum nimeni n-a facut-o in 20 de ani,fa-l ko pe piticul atomic,rusine sa-i fie ca-i ardelean,cred ca-l mai iubeste doar mamasa,rusine piticanie.
-
piticania boc la judecata?pierdere de timp,aruncati-l in Dunare ,desi s-ar putea sa polueze la cate basini a mirosit
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






@că aș fi , că " spune Tăriceanu, în chemarea în judecată.@ ca CE? :) graba strica treaba :))