Sâmbătă a început partida de vânătoare, organizată de Ion Ţiriac la Balc
Vânătoarea propriu-zisa a inceput in jurul orei 11.00, când invitaţii lui Ion Ţiriac au intrat in foişoare. Între timp, două tiruri frigorifice au ajuns la domeniu, pentru a transporta vânatul spre casele de copii si azilele de batrâni. Cele mai frumoase exemplare vor fi păstrate însă pentru tabloul de vanatoare de duminică, atunci când mistreţii vor fi aşezaţi în piramidă.
Există şi localnici nemulţumiţi de partidele de vânătoare organizate de Ion Ţiriac, pentru că, spun ei, animalele ies de pe domeniu şi le distrug culturile. Gavril Bozga are 75 de ani şi spune că a făcut reclamaţii în acest sens la primaria comunei Balc, impreuna cu alti localnici. În urma anchetei, comisia a ajuns la concluzia că bătrânul e de vină pentru distrugerea în proporţie de 40% a culturii proprii, pentru că nu a pus pază.
Printre cei aflaţi la vânătoarea anuală de pe domeniul Balc se află importanţi oameni de afaceri, şi personalităţi din ţară şi din străinătate. Mistreţii din Balc sunt crescuţi şi îngrăşaţi special pentru partidele de vânătoare care au loc în fiecare an în luna ianuarie. Omul de afaceri Ion Ţiriac plateşte anual o taxă de 90.000 de lei pentru a folosi fondul de vânătoare de 13.000 de hectare.
Antena 3
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
VANATORII O AU MICA!!!!!
-
Tiriac, intre 4 scanduri: http://www.youtube.com/watch?v=cw4lgQpnxlk
i -
BAI FRATILOR.....SE SPECIFICA, FOARTE CLAR CA : VANATUL VA FI TRIMIS CATRE CASELE DE BATRANI SI DE COPII!!!!
SI PANA LA URMA OMUL FACE CE VREA PE TARLAUA LUI...EL II CRESTE EL II TAIE, EL II IMPUSCA...MAMA VOASTRA DE PROSTI , CU COMENTARIILE VOARTE DE DUSI -
doneaza carnea copiilor si batranilor??? waw! ce de treaba sunt bogatii astia.... pai cred ca isi deduc cheltuieile pentru o asa mare sponsorizare, nu??? nimic nu se pierde, totul se transforma.... Tiriac senior face tuica fiarta iar Tiriac junior pregateste liniutele pentru invitati... Distractie placuta!
-
Oribil. Un carnagiu. Niste indivizi fara nici un respect fata de animale.
Acest securist convertit la statutul de om de afaceri, plateste o suma modica pentru domeniul din Balc.
Ii va lasa averea nevolnicului drogat.
Evenimentul cu avionul a fost un semn.
Respectati-l.
-
bai ziaristii lui peste chiar credeti ca intereseaza pe cineva ce mananca bogatii la "masacrul" asta???????? chiar era nevoie sa trimite-ti un reporter care sa ne insire cu ce se imbuiba aia acolo??????RUSINE!
-
abia astept so merleasca tiriac, ca sa se puna capat vanatorii de la balc. rusine participantilor
-
cit de frustrat trenuie sa fi sa=ti manifesti barbatia ,forta si puterea prin a impusca animale fara nici o sansa.
...ba , casa dai o tenta de marinimie sufleteasca , spui ca tot vinatul va si trimjs la azilele de batrini....asta in conditiile in care in azilele de batrini, doar Directorul si citiva asistenti mai au dinti si masele in gura...cit despre ASISTATI...ei trebuie sa primeasca intii de toate ...PROTEZE dentare... -
.....aceasta este ROMANIA reala...: "...Există și localnici nemulțumiți de partidele de vânătoare organizate de Ion Țiriac, ...În urma anchetei, comisia a ajuns la concluzia că bătrânul e de vină pentru distrugerea în proporție de 40% a culturii proprii, pentru că nu a pus pază." Daca cineva a mai auzit ca intr-o tara cu o conducere sanatoasa la cap, sa ceri taranului sa lucreze pamuntul si sa isi si pazeasca recolta zi/noapte...ar fi o minune...si toti guvernantii sint nemultumiti ca....proprietarii de terenuri agricole NU VOR (!??) sa-si lucreze terenurile...
-
...cita minte si ce valoare umana trebuie sa aibe femeile care insotesc "Vinatorii" invitati la masacrul de la Balc...sa vada in patenerii lor BARBATI ADEVARATI ? numai prin faptul ca ii insotesc pe acestia ...la masacru .
-
niste nenorocitii care nu au ce face si se plictisesc omorind animale care nu se pot apara de ei!ca pe vremea lui ceausescu probabil mai sint si vinatori ascunsi sa poata nimerii ce nu reusesc mare parte din toti bosorogii aia batrini!imi este scirba de toti astia!!
-
Asa ceva este o porcarie. Eu sunt resident in Canada. Ultima moda este sa vanezi cu arcul sa dai si animalului o sansa. Iar de gonaci nu am auzit. Te duci, esti talentat, vanezi. Daca nu, nu.
Vanatoare de foci este la fel de greu de privit. Dar macar aia au o justificare. Din asta traiesc si este singura lor sursa de venit. Si 100 de generatii inaintea lor tot din asta au trait.
Vanatorii astia neinfricati din asta traiesc oare? asta nu este sport, este masacru. -
De ce sa nu facem vanatoare ceva mai interesanta, sa scape si bietii mistreti? Sa fie adusi la Balc, in bataia pustilor, membrii gruparilor interlope! E mult mai palpitant pentru vanatori, iar noi, cetatenii de rand, am avea numai de castigat!
-
NISTE PORCI MAI CEVA CA CEI PE CARE II IMPUSCA .RUSINEEE.MAI BINE S-AR IMPUSCA EI INTRE EI.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






tziptzirak asat de ce nu a organizat asemenea vanatori si in strainatate ca doar are bani destui?de ce nu se face asa ceva si in vestul europei?asa masacre sunt interzise!oricat de multi bani ar avea cineva!!!bun inteleg la noi tot e posibil ca cica RO este tara tuturor posibilitatilor!!!de asta cred ca multor americani le pare rau ca nu s-au nascut in ro, unde chiar tot este posibil...haideti cu totii la balc sa tragem si noi cu urechea la niste pocnituri...pac..pac..si porcu cade....