Antena 3 CNN Actualitate Secvenţial: Alexandru Bamboi - Karate Kid de România. Povestea impresionantă a unui copil înzestrat

Secvenţial: Alexandru Bamboi - Karate Kid de România. Povestea impresionantă a unui copil înzestrat

Secvenţial: Alexandru Bamboi - Karate Kid de România. Povestea impresionantă a unui copil înzestrat
22 Mar 2015   •   18:54

Adrian Ursu a prezentat, duminică, la "Secvenţial", povestea lui Alexandru Bamboi, un copil din Chiajna. Crescut doar de mama sa, Sanda, cei doi au ajuns să trăiască într-un grajd, după o succesiune nefericită de evenimente. Au fost părăsiţi de tată, iar casa familiei i-a rămas acestuia. 

Alexandru este unul dintre cei mai buni elevi din clasă şi s-a remarcat la karate, pasiunea sa, acolo unde are rezultate deosebite. În plus, colegii săi se miră mereu cum de Alexandru, în ciuda condiţiilor vitrege de trai, reuşeşte de fiecare dată să aibă cel mai strălucitor şi cel mai curat kimono.

Impresionată de povestea lui Alexandru, Rovana Plumb a intervenit la "Secvenţial" unde şi-a oferit sprijinul pentru cei doi.

 


"Mă impresionează, dar în acelaşi timp ne responsabilizează cu măsurile pe care luăm. Sunt multe astfel de cazuri. Mi-am permis să intervin să vă spun că şi acest caz se află în atenţia noastră, vor primi un ajutor de urgenţă. Au fost informaţia cei de la DGASPC şi am luat legătura cu doamna ministru Gabi Szabo, care îl aşteaptă pe Alexandru, pentru a-şi putea continua activitatea în karate (...) Îi transmit doamnei că putem să-i oferim şi consiliere juridică, prin intermediul organizaţiei de femei, avem colege care se ocupă cu aşa ceva" a spus Rovana Plumb

×
Subiecte în articol: Secvential
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close