Sfânta Parascheva, sărbătorită de credincioşii din toată ţara: Peste 8.000 de pelerini, adunaţi la Iaşi
Deşi temperatura la Iaşi a atins aproape 0 grade, gerul nu a reuşit să-i alunge pe cei aproximativ 8.000 de pelerini care aşteptau să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Înfofoliţi cu pături, geci şi cu căciule trase bine peste urechi, oamenii şi-au aşteptat liniştiţi rândul la coadă.
Cei care au fost mai norocoşi şi au reuşit să ajungă la moaşte înainte de miezul nopţii spun că a meritat să îndure frigul şi ploaia.
Miercuri, pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi va fi organizată slujba închinată Sfintei Parascheva. Iar după slujbă, pelerinii vor putea mânca tradiţionalele sarmale care sunt gătite pentru ei în fiecare an. Anul acesta vor fi împărţite peste 70.000 de sarmale.
Antena 3
-
Sfânta Parascheva are cont pe Facebook (VIDEO)
11 Oct, 10:04 | 10 comentarii
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
daca asa zisa sfinta parascheva face minuni,ce face Dumnezeu ?il dam pe Dumnezeu la oparte si ne inc hinam unei femei care este moarta si nu poate face nimic.cum priveste Dumnezeu la toate acestea?exact cum ar fi daca ati avea un fiu si acesta in loc sa-si respecte tatal,il respecta pe vecinul.
-
"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia."
-
Mai vad si eu ca posteaza unul cate ceva frumos si sanatos pe forumuri. Doamne Ajuta!
-
"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam de edgar si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia."
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






acolo lumea s-a dus de drag.din credinta.o imagine frumoasa in ansamblu.pacat ca o strica prezenta unor episcopi si a lui daniel -indivizi care nu au nimic de-a face cu credinta in dumnezeu(pe ei nu-i intereseaza decit partea materiala) ce bine ar fi daca si-n alte parti s-ar duce lumea de drag ,nu obligati ca pe timpul lui nea` nicu ,pe stadioane.in arhiepiscopia dambovitei preotii au fost obligati-prin ordinul episcopului nifon(el da numai ordine-defect ,,profesional,, )sa vina cu cite 50 de enoriasi la ,,nifoniada-cum a fost numita(ziua sf nifon) - iar daca nu se supuneau ....amenintati cu caterisireao alta minte bolnava care a vrut sa arate patriarhului si presei ce iubit e el de oameni.afara era o caldura de 40 de grade si oamenii lesinau pe capete.o ora nu s-a auzit slujba de sirenele ambulantelor pina cind a at nifon ordin sa plece ambulantele fara sirene ca nu da bine la imagine .iar oamenii pe care ei i-au aproximat nu erau nici pe sfert.un mare circ pt un mare circar numit episcopul nifon(care se da mitropolit ,dar e numai onorific-adica fix....)care vrea ca lumea sa asocieze si chiar sa il confunde pe sf. nifon cu episcopul nifon.rusinos.n-o mai avea mult....daca nu .o sa ramana episcoul unei episcopii fara preoti.deja demisiile curg in masa.pt ca preotii nu mai suporta regimul autoritar al lui si al ,,primilor secretari,,(consilierilor)ai lui.care a fost una din prezicerile de la fatima?ca biserica se va distruge in scurt timp. nu o va distruge nimeni decit mai marii ei.din interior.si se vede ca ,,lucrarea ,,a inceput! ajuta-ne doamne!