Sindicaliştii se aliază. 800.000 de bugetari, în grevă generală pe 5 octombrie
"Vom crea Alianţa Bugetarilor cu scopul renegocierilor privind salarizarea unitară. Este pentru prima dată când se realizează o asemenea alianţă" a spus Cornea. Acesta a mai declarat că în data de 15 septembrie sindicaliştii vor picheta sediul Parlamentului, în semn de protest faţă de legea salarizării unice.
Mai mult, profesorii, dar şi alte categorii de bugetari ar putea să nu participe la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica declara că bugetarii ar putea să îşi ia cele zece zile de concediu fără plată chiar în perioada alegerilor prezidenţiale.
"Nu vrem să facem rău cetăţenilor României. Însă dacă este nevoie acest Guvern trebuie să cadă" a spus Vasile Marica.
Ministrul Muncii şi cel al Finanţelor au fost convocaţi joi la Guvern, pentru a discuta cu premierul despre grevele anunţate de sindicate.
Antena3.ro
-
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii
-
nu se poate compara cu america,acolo sunt circa 5o milioane oameni care nu isi platesc asigurarile medicale,finndca au un venit minim (cand va fi asa la noi)sub care statul nu le pretinde nici o contributie,pe cand aici se ia de la toti sarantocii.au cantine sociale,unde oameni cu 2 case masina etc servesc masa,este la noi asa?nu se compara ce nu e de comparat
-
Ba pardon,mafia sindicala de orientare PSD-ista se aliaza pentru prostirea bugetarilor de rind si pentru distrugerea tarii.Pe 5 octombrie va fi un mare fis,oamenii au inceput deja sa-si dea seama de manipularea liderilor sindicali care nu mai au nicio credibilitate.
-
sper ca acestora li se vor alatura cei din sistemul de sanatate si cei din justitie, si apoi sa li se alature oamenii de rand, si apoi elena si cu basescu sa repeta istoria de acuma 20 de ani. mare greseala daca nu se prezinta la vot! trebuia sa vina si sa schimbe demonul. daca nu se duc la vot, se vor duce cei 2mil papagali portocalii spalati la creier.
-
iarasi?nu inteleg,an de an se repeta aceasta situatie.totusi,ce vor?nimeni nu face nimic?cei care lucreaza cu adevarat nu se pling pt ca tb sa-si intretine familia.cine are timp de greva?tata, nu va place dati-va demisia sa vine altii care vor sa lucreze.ati cam luat-o cu democratia in cap.vreo 4-5 luni intr-o mina de sare nu ar strica.voi credeti ca noi traim mai bine?in timpurile mai frumoase numai daca te gindeai la asemenea provocari tremurai de frica si de bastoane.de ce nu mergeti in occident?acolo si gardurile sunt din carnati.daca era vb despre cei din sanatate,nu ziceam nimic.voi credeti ca parintilor le convine aceasta situatie?
-
stelian negrea e obsedat de aparatul bugetar si mediul privat! omule, intelege ca daca nu s-ar mai fura atatia bani, ar fii pentru marire de 50% la toti bugetarii,
-
Sunt apolitic ,sincer ma ingrijoreaza acesti sindicalisti,nu isi dau seama ce rau poate face acestei tari.Poti face greva inpotriva CRIZEI FINANCIARE??? Ce anume nu se intelege?? Resurse financiare nu sunt ,se stie foarte bine (uitativa si la alte tari,sa ne para bine ca nu suntem in lucul Spaniei).Aceasta greva mi se pare un santaj si acesti lideri ai sindicatelor ar necesita sa fie arestati. Si sa stiti ca aceasta salarizare unica ar avea destule sanse sa ne ajute inpotriva CRIZEI NEIERTATOARE. Va rog nu ne faceti rau la toti.
-
pe restul le mai inteleg daca vor greva,dar pe profesori nu.vor sa tinem copii acasa?
-
Poate ar trebui sa se realizeze si alianta interesului public si sa scapam odata de astia care cica ne conduc
-
intelegeti oameni buni, daca aveti neuroni, ca bani exista! doar ca ei sunt furati in fiecare zii! sincer sunt d acord cu profesorii. un prof universitar abia ajunge la jumatatea grilei de salariu la sfarsitul carierei. in tarile europene, un prof universitar cu atata experienta are peste 5000 euro salariu. nu sunt nici eu batut in cap sa zic k ar trebui sa ajunga la 5000 dar makr 2000 sa aiba.
-
Bravo ! In sfarsit sindicatele sunt unite impotriva javrelor care "conduc" tara ! Criza economica nu explica minciunile si promisiunile fara acoperire, nu explica existenta fondurilor pentru prime doar la unele ministere, nu explica o lege a salarizarii unice plina de greseli si aberatii.
-
Sincer ,daca s-ar fura doar in parlament nu ne-ar afecta deloc ,dar se fura peste tot unde se fac investitii,reabilitari etc...Cine poate face ordine??
-
Eu cred ca cadrele medicale si cadrele politiei ar tb sa fie cele mai bine platite din tara.cei din sanatate au grija de noi.majoritatea sunt oameni care isi fac treaba cu devotament,chiar daca multe spitale nu au bani sau sunt lipse de medicamente.o stiu din propria experienta.iar cei din cadrul politiei au grija de noi si ne apara de infractori. tb sa lupte impotriva criminalitatii destul de ridicat in ultimul timp.nu e usor sa le tii piept oamenilor recalcitranti,plus ca ei se expun pericolui zi de zi,chiar daca au o familie cine le asteapta acasa.deci sunt doua grupuri aparte de care avem nevoie si ar tb sa aiba o salarizare buna.cu profesorii tot nu pot sa fiu de acord.
-
voi bugetarii sunteti cei mai nedreptatiti in tara asta ,saracii de voi,nu va uitati ma ca traiesc altii cu mult mai mizerabil ca voi.cui nu-i convine sa lase pe altul,ca sunt atatia care abia asteapta cred ca si mai competenti,care ar lucra si pe bani mai putini.se revine la perioada din 90 care zbiara mai tare primeste mai mult,sa nu uitati si inflatia de atunci,minerii etc.daca regretati timpurile de atunci faceti-va de cap.
-
Sindicatele acesti mafioti sant o plaga. Fost hot de buzunare iliescu s-a inhaitat mereu cu raufacatorii ca sa ia puterea. De ce credeti caci hoti si criminali sant lasati liberi de magistratii securisti. Ei merg apoi in piete si locuri publice se sprijina de stalpi si tarabe unde citesc presa mafiota a lui patriciu vantu voiculescu. Fac propaganda electorala borfasilor psd pc udmr pnl pe langa activitatea lor infractoriala. Coordonati de SECURISM COMUNISMUL pagan al lui iliescu vor bani mai multi pentruca ei parazitii poporului sa-si umfle buzunarele si sa faca rau tarii. Sa ajuns la subminarea statului roman si a securitatii ROMANIEI. Daca s-a redeschis subiectul crimelor securism comunismului asa zisei revolutii se incearca o noua lovitura de stat de catre ANTICRISTUL iliescu. Sindicatele sant in ilegalitate si tradare de tara. Sa se ia masuri altfel, se va ajunge la bate si de data aceasta nu va scapa unul. Va fi mult asteptata revolutie ca sa ne scape definitiv de aceasta plaga securist comunista ce lucreaza din psd pc udmr si pnl prin parghii in sindicate si justitie.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






SA FACEM GREVA IMPOTRIVA LUI BASESCU!!! Trebuie eliminata cauza problemelor. Degeaba facem greva impotriva guvernului pentru ca Basescu e de fapt guvernul. Atata timp cat asta o sa fie la manete o sa fie rau de Romania