Spitalul Judeţean din Timişoara a fost călcat din nou de hoţi. Un individ a urcat până la etajul al şaselea, pus pe furat. A fost, însă, prins chiar de către pacienţi. Camerele de supraveghere au surprins întreaga scenă.
Bărbatul de 40 de ani a acţionat în timpul orelor de vizită. Camerele de supraveghere l-au surprins încă de la intrarea în spital. S-a dat drept ruda unui pacient şi a urcat la etajul şase.
A ales la întâmplare un salon, în care a fost ispitit de un telefon mobil, aflat chiar lângă proprietarul care aţipise. I l-a furat şi a rupt-o la goană. Omul prădat s-a trezit imediat şi a fugit după el. I-a sărit în ajutor un alt pacient.
Cei doi au reuşit să se ţină de hoţ până la etajul doi, unde l-au prins. Deşi individul i-a lovit de mai multe ori, l-au reţinut până au venit paznicii. A fost arestat preventiv şi riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat.
Observator
Spitalul Judeţean din Timişoara, călcat din nou de hoţi
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii
-
Hopa mai !! Nu a fost jefuit spitalul ci un pacient din spital. Si nu erau hoti ci un singur hot si ala nici macar nu era calificat. Adica a fost prins in alergare de un pacient care dormea in timp ce el incerca sa comita furtul.
De asemenea fac apel la toti pacientii din romania. S-a dat startul la inscrieri pentru olimpiada pacientilor.
- alergare la suta de metri pentru cei proaspat operati de apendicita
- 400 de metri garduri pentru cei proaspat operati de ulcer
- haltere sau aruncarea greutatii pentru cei operati de hernie
- aruncarea cu ciocanul pentru femeile aflate in travaliu
- aruncarea sulitei pentru lauze
-
Ce fel de idiot jefuieste un spital?
-
ha ha ha ,auzi ce "BOLNAVI" sanatosi aveti in ROMANIA care alearga 4 etaje dupa un HOT "BOLNAV" ......Pun pariu ca bolnavii miine sint externati si hotul internat!! HA HA HA ! au mai luat_o si in freza .ROMANIA ,tara tuturor posibilitatilor NICU/U.S.A.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






@nicu/usa-iar ai aparut handicapatule?Pai si tu poti sa alergi la maraton desi esti bolnav la cap, numai sa ai liber de la spalatul vaselor din Chinatown, starpitura!