Tânărul care a ucis un elev şi a rănit un altul, în apropierea unui liceu din Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore şi cercetat pentru omor calificat. Procurorii vor cere vineri emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia.
În faţa anchetatorilor, ucigaşul a susţinut că nu a vrut să-l ucidă pe elevul de 17 ani, ci doar să-l intimideze. La finalul audierilor, reacţia pe care a avut-o autorul crimei a fost una care i-a şocat până şi pe procurori. ?Ei, asta e, l-am omorât! Iau zece ani pentru un prost!", pare să fi spus agresorul, potrivit unor surse judiciare citate de Adevărul.
Băiatul de clasa a XI-a a fost ucis chiar în apropierea liceului la care învăţa, de către fratele unui coleg cu care avusese un conflict mai vechi. Tânărul a fost înjunghiat direct în inimă. Medicii nu au mai putut face nimic pentru el, deşi au încercat să-l resusciteze sub ochii îngroziţi ai părinţilor şi colegilor.
Ca o ironie a sorţii, tânărul ucis era preocupat de soarta deţinuţilor. În urmă cu câteva zile, băiatul a mers cu colegii să discute cu deţinuţii din penitenciarul Craiova.
La câteva ore de la producerea incidentului soldat şi cu rănirea unui alt elev, la Craiova a sosit să supravegheze mersul anchetei Traian Igaş, proaspătul ministru de Interne. Şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a cerut o anchetă în acest caz.
Reprezentanţii Parchetului Dolj au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat filmul tragediei produse joi şi amănunte referitoare la anchetă.
Declaraţii oficiale referitoare la cursul anchetei:
Antena3.ro
vezi articolul in HTML5






Ba judecam. Danezu' auzi. Ce sa-ti spun ! Niste basini de oameni care habar nu au "cu ce se mananca" viata. Voua vi se pare ca viata unui om nu conteaza. Dar ho, ca nu au intrat zilele in sac si o sa vi se dovedeasca faptul ca prostiile astea din cap, pe care le aveti acum, au fost in zadar. Indiferent de cauze, un om nu trebuie ucis. Dar la cate stiti voi, ce mai conteaza ? Traiti de-a-n gramadelea asa. Eu sper sa ia inchisoare pana la batranete. Cica "Iau 10 ani pentru un prost". Sa ia 110. Neoamenii nu au ce cauta printre oameni si nici nu ar trebui sa le fie respectate drepturile omuli. Sa zicem prin absurd ca nu ar fi vrut sa-l ucida, ce cauta cu un cutit la el ? Din prima faza, e un delicvent periculos. Danezu' auzi ! Moama, ce shmecher. Moama, respect, aere. Astia nu merita sa-i tina pamantul.