Un deţinut închis pentru furt a evadat de la Jilava. Urma să fie eliberat condiţionat în 2010 (VIDEO)
George Marius Bădae, în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti era închis din 2008, pentru infracţiunea de furt calificat, după cum declară pentru Antena3.ro Cristian Micu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bucureşti-Jilava. El mai spune că deţinutul a furat haine şi încălţăminte dintr-un depozit din Bucureşti, în valoare de 72.000 de lei.
"Deţinutul nu a pus probleme în penitenciar, dimpotriva, el a fost recompensat de cinci ori până acum, prin suplimentarea la pachet şi la dreptul la vizită, pentru că lucrează de un an, chiar de când a intrat la închisoare. El ar fi fost eliberat condiţionat, datorită muncii pe care o prestează în penitenciar, în mai 2010", explică Micu pentru Antena3.ro.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului adaugă că Bădae a evadat marţi, în jurul orelor 14, din punctul de lucru al Penitenciarului Jilava şi care este localizat în Pantelimon, unde deţinutul se ocupa cu amenajarea noului teren unde va fi situat în viitor Penitenciarul Jilava.
Citeşte comunicatul remis de IPJ Ilfov (pdf)
Cristian Micu mai spune că deţinutut era la lucru împreună cu alţi cinci deţinuţi şi erau păziţi de un agent de pază din partea Penitenciarului. Bădae a fost ultima oară vizitat de concubină în iunie anul acesta, iar în momentul evadării, omul purta un hanorac negru şi pantaloni maro cu buzunare exterioare.
Antena3.ro
-
A evadat cu trei luni înainte de a fi eliberat
28 Mai, 13:45 | 0 comentarii
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO MR. KO FĂCUT KO! » Lucian Bute a pierdut centura IBF după numai CINCI runde cu Froch
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





