Un poliţist din Olt a scăpat cu viaţă după ce şi-a tras trei gloanţe în cap (VIDEO)
Un poliţist din comuna Brastavăţu, judeţul Olt, a supravieţuit după ce şi-a tras trei gloanţe în cap. Bărbatul a încercat să se sinucidă noaptea trecută, după ce a provocat un accident rutier. În urma testării cu aparatul etilotest s-a demonstrat că agentul de poliţie consumase alcool înainte să se urce la volan.
Constantin Goncea ajutor şef de post în comuna Brastavăţu, conducea, sâmbătă noaptea, maşina de serviciu. La un moment dat a accidentat două persoane care se aflau pe marginea drumului. Agentul a sunat imediat la 112. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţistului i-au fost luate probe pentru stabilirea alcolemiei. Când a văzut că etilotestul arată o alcolemie de 1,17 miligrame de alcool în aerul expirat, poliţistul a scos pistolul din dotare şi şi-a tras trei gloanţe în cap. Cu toate acestea, agentul a supravieţuit.
Soţia poliţistului nu-şi explică intenţia bărbatului de a-şi lua viaţa.
După operaţia de extragere a glonţului rămas în creier, poliţistul va fi transferat la o Clinică de Chirurgie Maxilo-Facială. Bărbatul are mai multe fracturi la nivelul feţei.
Antena 3
-
Un poliţist din Piteşti s-a împuşcat mortal în cap
25 Feb, 19:47 | 4 comentarii
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
Bietii olteni,auzi tu,sa vrei sa te omori si sa nu poti,ca nu ai in ce trage! Cat de SEC poate sa fie un cap de oltean?
-
ce tare de cap sunt politzistii ? Greu de ucis XXI
-
Aiurea... nu si-a nimerit creierul. Au trecut toate pe langa, si mai era loc.
-
GLONTUL NU A LOVIT NIMIC PENTRU CA NU AVEA CE SA LOVEASCA. CEATA LONDONEZA LA POLITAI IN CAP.EU ZIC SA II LASE GLONTUL ACOLO ,ASA O SA POATA SA SE LAUDE SI EL CA ARE CEVA IN CAP, CHIAR DACA E UN GLONT. CRED CA BLAGA AR TREBUI SA FACA CURATENIE PRINTRE POLITAI CA PREA AU LUAT-O RAZNA , BA ISI TRAG GLOATE IN CAP, BA SE URACA BETI LA VOLAN SI OMOARA OAMEN, BA IAU MITA. NU PREA MAI AVEM POLITIE DOMNULE MINISTRU!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
Cum a procedat, si-a tras cu trei pistoale simultan in cap tot nu a reusit sa nimereasca un punct esential? Daca sta treaba asa putea sa-si traga in cap un incarcator de AK47 ca gloantele nu nimereau nimic decat o cutie goala.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






CAP GOL DE OLTEAN!!