Unirea Urziceni este campioana României după 1-1 cu Steaua! Dan Petrescu scrie istorie cu echipa ialomiţeană
Unirea nu avea voie să piardă meciul de miercuri cu Steaua dacă vroia să nu rămână la mâna norocului, dar rezultatul din cealaltă partida, FC Braşov - FC Timişoara nu a pus în nici un moment presiune pe umerii ialomiţenilor, scorul acolo fiind 0-0 până în minutul 88, când echipa lui Răzvan Lucescu a marcat singurul gol al meciului. În aceste condiţii, Unirea şi Steaua nu au reuşit să înscrie în prima repriză, dar meciul s-a animat imediat după pauză. Bogdan Stancu a deschis scorul pentru Steaua în minutul 46, iar Unirea era la acest scor atentă şi la meciul de la Braşov. Raul Rusescu a reuşit, însă, un şut de zile mari şi şi-a readus echipa la nivel de plutire în minutul 52. Voleul de la marginea careului lui Zapata a zburat direct în vinclu şi, deoarece până la final nu s-a mai marcat, Unirea a câştigat titlul de campioană!
Echipa din Urziceni a încheiat sezonul cu 70 de puncte, obţinute prin cele 21 de victorii şi 7 remize în 34 de meciuri, coroborate cu doar 6 înfrângeri. Echipa lui Dan Petrescu a înscris 51 de goluri, având al treilea atac din campionat, şi a primit doar 20 de goluri, adică cea mai bună apărare a Ligii I. În acest moment, Dinamo se află pe locul al doilea în clasament, cu 65 de puncte, iar Timişoara pe locul al treilea cu 61 de puncte, putând ajunge la 67 cu punctele de la TAS.
-Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj 2-0. Gol Oliveira în minutul 87
-FC Braşov - FC Timişoara 1-0. Hadnagy omoară şansele de campionat ale bănăţenilor, cu un gol în minutul 88!
-CS Otopeni - Farul Constanţa 6-0. Scorul campionatului făcut de CS Otopeni. Drăghici înscrie în minutul 82
-CS Otopeni - Farul Constanţa 5-0. Final negru de sezon pentru "Rechini". Pana este marcatorul
-Gloria Buzău - Gloria Bistriţa 2-1. Sandu în minutul 70 a marcat
-FC Argeş - Dinamo 4-1, Dulcea marchează din nou în minutul 58. Dinamo este la pământ
-Gloria Buzău - Gloria Bistriţa 1-1. Silva egalează
Rapid - Poli Iaşi 2-2, incredibil! Herea readuce egalitatea pe tabelă şi Rapid reintră în lupta pentru Europa
-CS Otopeni - Farul Constanţa 4-0, gol Vali Negru în minutul 55
Rapid reduce diferenţa. 1-2 cu Poli iaşi după golul lui Spadacio în minutul 54
-FC Argeş - Dinamo 3-1. Dinamo este umilită în acest final de sezon! Dulcea înscrie în minutul 52
-Unirea Urziceni - Steaua 1-1! Rusescu readuce egalitatea şi la acest scor ialomiţenii sunt campioni
-CS Otopeni - Farul Constanţa 3-0. Hattrick V. Iacob
-FC Argeş - Dinamo 2-1. "Câinii" mai primesc o lovitură, Iordache aduce iar echipa gazdă în avantaj în minutul 45
Unirea Urziceni - Steaua 0-1. Bogdan Stancu şochează liderul şi înscrie în minutul 45 al reprizei secunde! Unirea este încă virtual campioană.
-Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj 1-0. Bud înscrie în minutul 46
PAUZĂ pe toate stadioanele. La aceste scoruri, Unirea Urziceni este matematic campioană
-Gloria Buzău - Gloria Bistriţa 1-0. Mansour înscrie iar pentru "lanterna roşie", în minutul 43
-Momente incredibile la Piteşti. Suporterii lui Dinamo au intrat în teren pentru a-i bate pe jucătorii proprii, după ce Zicu nu s-a bucurat la golul marcat în minutul 32.
-CS Otopeni - Farul Constanţa 2-0, Iacob marchează al doilea gol, în minutul 32
-FC Argeş - Dinamo 1-1, Zicu egalează pentru Dinamo în minutul 32
-Poli Iaşi are 2-0 în Giuleşti! Andrei Cristea face dubla în faţa Rapidului şi feroviarii sunt aproape ieşiţi din Europa! Minutul 22
-FC Argeş - Dinamo 1-0. Cazan deshide scorul în minutul 14 pentru piteşteni
-Rapid - Poli Iaşi 0-1! Andrei Cristea deschide scorul cu ajutorul lui Ivelja şi Rapid are nevoie de goluri
-U Craiova - FC Vaslui 0-1 Wesley deschide scorul în minutul 13. Vasluiul în Europa la acest scor!
-CS Otopeni - Farul Constanţa. Victoraş Iacob înscrie în minutul 4. La acest scor, Farul nu mai are şanse la salvare nici la TAS
-Pandurii Tg. Jiu - Oţelul Galaţi 1-0. Vasilache deschide scorul în minutul 5
Campionatul României la fotbal a intrat pe ultima turnantă şi competitorii pot deja să vadă linia de finiş. Unirea Urziceni este cel mai aproape de ea, dar se teme de doza de "adrenalină" pe care FC Timişoara o poate primi de la TAS şi este obligată să nu piardă cu Steaua dacă vede că bănăţenii se impun la Braşov. "U" Craiova - FC Vaslui şi Rapid - Poli Iaşi sunt şi ele meciuri care vor decide cine merge în Europa League în sezonul viitor. Toate meciurile se joacă miercuri de la ora 20:00 şi vor fi transmise LIVE TEXT pe Antena3.ro/sport
Meciul cu greutatea cea mai mare în această etapă este Unirea Urziceni - Steaua, în urma acestei partide urmând să se decidă atât titlul de campioană, cât şi cine va ocupa unul dintre cele două locuri de Europa League rămase sub semnul întrebării. Unirea Urziceni ar fi deja campioană în acest moment, dar ultima amânare a deciziei TAS în privinţa celor şase puncte ale Timişoarei. În condiţiile în care decizia mult aşteptată se va da joi (deşi cine mai crede în aceste termene?). Unirea trebuie să mai obţină un singur puncte pentru a-şi asigura egalitatea de puncte cu echipa de pe Bega, situaţie în care ar fi favorizată de rezultatele directe. Steaua, în schimb, nu se mulţumeşte cu remiza, deoarece atunci ar depinde de rezultatele din meciurile Rapidului şi Vasluiului, fiind ca şi ieşită din cărţi.
Răzvan Lucescu are şansa să mai scoată din cursa pentru titlu o echipă, după ce etapa trecută a năruit speranţele de Liga Campionilor ale dinamoviştilor cu o victorie cu 2-0 chiar în Ştefan cel Mare. Ori punct obţinut de FC Braşov în partida de sub Tâmpa cu Timişoara echivalează cu trimiterea titlului în judeţul Ialomiţa, indiferent de destinaţia punctelor de la TAS.
"U" Craiova, FC Vaslui, Steaua, Rapid şi FC Braşov se bat pentru locurile 5 şi 6 şi accesul în Europa
Trei echipe au în acest moment soarta calificării în Europa League în propriile mâini. În cazul unei victorii astăzi, Steaua, Craiova şi Vaslui sunt sigure de locul în cupele europene. Steaua are probleme dacă nu câştigă la Urziceni, deoarece o remiză ar condiţiona calificarea de puncte pierdute de Rapid şi Vaslui, în timp ce o înfrângere le aduce locul al şaselea steliştilor doar dacă Rapid, Vaslui şi Braşov pierd toate.
Universitatea Craiova îşi poate face planuri pentru Europa League dacă învinge FC Vaslui, dar are probleme dacă obţine dar un punct, şi este ca şi eliminată dacă pierde. Vaslui îşi poate asigura calificarea cu o victorie, dar şi o remiză îi poate aduce locul al şaselea în anumite condiţii. Rapid nu are voie să remizeze cu Poli Iaşi, dar o victorie ar însemna foarte mult, deoarece ar pune mare presiune pe Steaua. Una dintre echipele "U" Craiova şi FC Vaslui va fi în mod necesar peste Rapid, condiţii în care "giuleştenii" sunt eliminaţi din Europa dacă Steaua învinge la Urziceni şi îşi asigură ultimul loc pe care Rapidul îl poate obţine, al şaselea.
Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne are un rol destul de important în stabilirea echipei campioane în acest final de sezon, şi unul şi mai importat în calcularea vicecampioanei. Cert este că de astăzi am putea afla campioana, dar cu certitudine nu vom şti care este echipa de pe locul al doilea, care va merge în preliminariile Ligii Campionilor, Dinamo, FC Timişoara şi Unirea Urziceni putând ocupa acest loc în funcţie de rezultatele de pe teren şi decizia TAS.
Antena3.ro
-
Etapa a XVI-a a Ligii I. Dueluri de foc pentru podium
20 Noi, 13:39 | 0 comentarii
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
Este bun si DNA-ul asta la ceva, cum a intrat pe fir cum n-au mai mers ,,butoanele'
-
Bravo si succesuri in continuare!
-
BANI DE BUZUNAR PE TIMP DE CRIZA.cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de plicuri si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la ptr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei
6 lei si cele 6 timbre. sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie -
==Borcea is trying to connect to Champions League.==....==FATAL ERROR!!!!==.....==Connection was reset by Unirea Urziceni==....==Please try again later......in the next 5 years.....!!!==
-
hai sa fim seriosi, nu am nimic cu urziceniul chiar ai felicit, dar sa joace mai departe cu echipe straine cum ar fi barcelona, real madrid etc astea sunt niste vise care nu li se v-or indeplini, aici in campionatul intern, da. Deocamdata facem o miuta romaneasca aici intre noi sa-i lasam pe cei de afara , acolo se joaca fotbal cu adevarat, ceea ce la noi a disparut odata cu generatia HAGI, GICA POPESCU etc. Apropo lingaul ala de MM stoica pe viitor mai are de lins farfurii si pe la alte cluburi ?
-
daca dinamo bate, iar timisoara nu, stim si locul doi.
-
bravo. Nu sunt microbista, insa, datorita barbatilor din familia mea, nu am ce face si sunt la curent, macar cu stirile,privind meciurile de fotbal. Am trait s-o vad si pe asta, cand o echipa de fotbal "obscura" (observati ca este in ghilimele, ma intreb ce buget are aceasta echipa) ajunge sa intreaca intr-un campionat de fotbal national, toate echipele cu patroni si bugete puternice. Minune! BRAVO UNIREA URZICENI. Daca nu cuceriti si vreo cupa europeana, "n-ati facut nimic" (stiti cum se spune!!!) CHIAR ASA, SA NU VA OPRITI! LA MAI MARE!!! DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA SI SA VA DEA NUMAI VICTORII CA SUNTETI O ADEVARATA MINUNE!
-
asa cum acum vi se pare fireasca prezenta domnului presedinte la masa cu pdl-ul la viitoarele alegeri vi se va parea fireasca si prezenta doamnei de la BEC. vad ca prezenta domnului presedinte nu va mira deloc chiar l-ati repezit pe fostul reprezentant BEC cand a mentionat-o.
-
felicitari unirea urziceni!felicitari dan petrescu!este o mare victorie contra blatistilor din liga 1!este o palma data pe merit frf-ului si ligii lui dragomir!speram sa mai avem parte de echipe corecte si de meciuri corecte asa cum a demonstrat unirea urziceni !
-
bravo. ati vazut ca este posibil sa castigi o liga cu un antrenor care a fost fundas? bravo dane, dar nu voi uita toata viata penalty-ul pe care l-ai ratat in campionatul mondial. niciodata
-
Bravo DANE ! Bravo Unirea Urziceni !In sfarsit nu a castigat o echipa condusa de un cocalar blatist(si spun asta ca stelist :D )!!!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






BRavo lor. Parca nici nu mai conteaza ce vr face mai departe :) dar.. ar fi si mai tare sa aiba un pci de succes macar.