Vaccin expirat împotriva tuberculozei, administrat bebeluşilor în maternităţile din România
S-a ajuns la această situaţie din cauza birocraţiei. Licitaţiile pentru acest vaccin extrem de important sunt organizate de Ministerul Sănătăţii. Însă fie au fost suspendate, fie furnizorii s-au retras. Astfel nu s-au aschiziţionat cantităţile necesare.
Pentru toate loturile de de vaccin BCG se prelungeşte cu şase luni termenul de valabilitate (Ministerul Sănătăţii şi Institul Cantacuzino). Scrie negru pe alb în nota trimisă de la Bucureşti. Şi cum ordinul nu se discută, ci se execută, medicii folosesc vaccinul expirat împotriva tuberculozei pentru toţii nou născuţii.
?Singurul lucru ar fi că nu îşi face efectul?, a declarat Gherorghe Preda, director medical Maternitatea Braşov. Însă copilul riscă să facă tuberculoză. Agenţia Naţională a Medicamentului spune că prelungirea este legală. ?Această aprobare s-a dat la solicitarea producătorului?, a precizat Daniela Enache, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
?Mai aveam cam 2.000 - 3.000 de doze expirate în stoc care urmau să fie distruse prin incinerare?, a declarat Gabriela Proka, medic DSP Braşov. Abia acum, după ce scandalul a ajuns în presă, reprezentanţii ministerului spun că licitaţiile vor fi reluate.
Observator
-
Ministrul-fermier Fuia: Mă sui cu plăcere pe tractor când am timp
09 Feb, 09:31 | 0 comentarii -
Emoţii pentru Ungureanu. Opt deputaţi ai minorităţilor NU vor vota noul Executiv
09 Feb, 09:06 | 1 comentarii -
Ministrul desemnat pentru Agricultură, pus pe treabă: Unii din angajaţi vor pleca
09 Feb, 08:46 | 0 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
România suferă de frig. Ne aşteaptă temperaturi de MINUS 30 de grade
09 Feb, 07:05 | 0 comentarii -
Andreescu, despre foştii colegi: "nişte slugarnici". Află informaţii ÎN EXCLUSIVITATE despre războiul ei cu ANI şi Boc
09 Feb, 06:58 | 0 comentarii
-
Cristi, da statul in judecata frate! Ce mai stai?
-
vai de capul tau distruso
-
mda...
in maternitate nici nu te intreaba daca vrei sa-l vaccinezi sau nu. in final e decizia fiecaruia daca iti vaccinezi copilu si unde -
Buna ziua ,sunt un proaspat si fericit tatic al uni copil nascut pe 15 decembrie la maternitatea din Brasov.Aseara urmarind stirile de pe Antena aflu cu stupoare ca vaccinul impotriva tuberculozei administrat la copii nou nascuti in Brasov dupa luna octombrie este expirat.Am sunat de urgenta la maternitate unde mi s-a explicat ca au acoperire legala pentru aceasta actiune si in cel mai rau caz vaccinul nu isi face efectul.
Vreau sa pctez 3 lucruri le gate de copilasul meu:
1)Au acoperire legala pentru administrare vaccin expirat(cat poate fi de legala o astfel de actiune) dar e legal sa administreze vaccinul expirat copilului meu fara sa imi ceara acordul sau macar sa ma avertizeze(cumparam eu vaccinul cum am cumparat si alte medicamente )
2)Mi-au luat mostra de sange de la copil fara sa imi ceara acordul;asta este legal?
3)la 3 saptamani dupa ce am scos copilul din maternitate a trebuit sa-l internez la spitalul de copii deorece ai curgeau tare ochisorii;ai mi s-a spus ca e un streptococ foarte "rau" si mi l-au bagat pe antibiotice(eu am poze cu copilul facute la maternitate cu ochisorii care "curg",cum in burta mamei nu a putut lua acest streptococ concluzia fara sa fiu specialist este ca a contactat microbul in maternitate)
Copilasul si asa se chinuie la varsta asta cu adaptabilitatea sistemului digestiv cu colicile mai era nevoie si de antibiotic pentru faptul ca mi l-au imbolnivit in spital???Iar acum dupa ce am chinuit copilul cu internare ,antibiotice si toate efectele secundare sa mi se zica de la maternitate ca nu e problema cu vaccinul expirat i se face o analiza suplimentara si daca e nevoie i se aplica din nou vaccinul.
Adica copilasul meu sa devina cobai si in plus sa il duc din nou in spital sa "repar" o problema si sa contactez alta.
Va rog sa ma ajutati cu partea legala a problemei daca se poate si anume daca exista obligativitatea anuntarii parintilor in luarea unor decizii de tipul(aplicare tratament expirat,chiar si in cazul in care producatorul vaccinului isi da acordul sau luarea de mostra de sange cand nu e caz de boala fara informare prealabila parinti)
De problema cu microbii luati din spital ce pot eu sa mai zic cand tot de la stiri aflu ca un om cu fractura ajunge sa moara in secolul nostru in spital din "lipsa de personal" sambata.
E INADMISIBIL dar si mai inadmisibil sa acceptam aceste porcarii. -
cat iesti de proasta.mai bine iti legi o pitra de gat si te arunci de pe un pod in apa.
-
Ce e aia PITRA de trebuie legata de gat? Taran mut.
-
Astia ar trebui impuscati.Pusa luneta pe ei si impuscati
-
Ce luneta, tata - TUNUL ! ! !
-
Sa traiti bine !
-
La tara trebuie trimis serul asta. Sa mai scapam de taranusi ca astia se fac mari si vin la oras.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Numai in Romania se poate intampla acest lucru.M-ati pus pe ganduri sincer cand stiu si eu ca am un baiat pe care l-am nascut pe 17 februarie.Nu imi vine sa cred prostia din capul unora.Nimeni nu ia nici o masura oare in tara asta de doi lei?