Antena 3 CNN Show Showbiz Drama teribilă pe care Gheorghe Turda o ascunde în suflet. Puţini sunt cei care ştiau asta despre artist

Drama teribilă pe care Gheorghe Turda o ascunde în suflet. Puţini sunt cei care ştiau asta despre artist

Drama teribilă pe care Gheorghe Turda o ascunde în suflet. Puţini sunt cei care ştiau asta despre artist
Sursa foto: Foto: Facebook
07 Aug 2016   •   16:38

Aflat recent în atenţia presei, după ce s-a despărţit de ultima sa iubită, Gheorghe Turda încearcă, pe cât posibil, să-şi ţină viaţa personală departe de ochii curioşilor.

Aşa se face că puţini sunt cei care ştiu că artistul a fost căsătorit timp de 37 de ani cu o balerină. Iar la moartea femeii, survenită în 2008, cântăreţul de muzică populară a fost extrem de afectat.

"În timpul unui turneu în Japonia, în 1987, soţiei mele, prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia, i s-a declanşat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară. Acel turneu a fost extrem de solicitant, în 35 de zile am avut 32 de concerte şi foarte puţin timp de odihnă. În urma vizitei la Hiroshima a apărut boala, probabil din pricina climei şi a radiaţiilor care au persistat încă din 1945, chiar şi astăzi fiind urmări ale bombei atomice. Din păcate, după o luptă de mai bine de 20 de ani, Dumnezeu nu a mai vrut s-o ţină lângă mine. După moartea soţiei a trebuit să-mi continuu drumul vieţii, deşi nu a fost deloc simplu”, mărturisea Gheorghe Turda în revista "Taifasuri".

 

×
Subiecte în articol: leucemie
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close