Am putea oare să ne imaginăm istoria schiului fără cei mai mari dintre eroii săi, cei care au făcut furori pe pârtiile de schi? Cu siguranța că da. Dar ar fi o poveste tristă, fără sarea și piperul pe care l-au adăugat acestui sport cinci dintre cei mai cunoscuți schiori: Kjetil Andre Aamodt, Alberto Tomba, Jean-Claude Killy, Hermann Maier, Ingemar Stenmark. Fiecare a avut momentul său de glorie la Jocurile Olimpice, unde și-au spulberat adversarii, intrând direct în paginile de aur ale Olimpiadelor de Iarnă.
Norvegianul de aur: Kjetil Andre Aamodt
Niciun alt schior nu a dominat cu mai multă autoritate întrecerile de schi de la Jocurile Olimpice precum Kjetil Andre Aamodt; schiorul norvegian a câștigat nu mai puțin de opt medalii olimpice, dintre care patru de aur, două de argint și două de bronz. Născut la 2 septembrie 1971, la Oslo, Aamodt a beneficiat de un talent imens, care i-a permis să domine toate probele de schi alpin. În 1990 avea să se facă remarcat deja la Campionatul Mondial de Juniori, câștigând medaliile de aur la coborâre, slalom super-uriaș și argint la slalom uriaș și slalom. Peste doar doi ani, la Albertville, norvegianul își adjudecă prima medalie olimpică de aur în proba de slalom super-uriaș. Soarta a făcut ca peste exact 14 ani, la Jocurile Olimpice de la Torino, schiorul să-și încheie cariera olimpică cu o altă victorie, la slalom super-uriaș.
Totuși, cariera sa avea să treacă printr-un moment de cumpănă între anii 1994-1995, atunci când a suferit o ruptură de menisc; Aamodt a găsit însă puterea să meargă mai departe, în ciuda acestei cumplite accidentări pentru un schior. Care a fost secretul acestor performanțe fabuloase? Răspunsul la întrebare ni-l oferă chiar Kjetil Andre: „Nu există niciun «hocus pocus», ci doar o mulțime de antrenamente, sport și bucurie”.
Tomba „La Bomba”
Sunt puţini cei care nu şi-l amintesc petemperamentalul schior italian Alberto Tomba. Și-a câștigat consacrarea pe pârtiile de schi, dar celor mai mulți le-a rămas întipărită în minte imaginea sa de „latin lover”. Flamboaiant și mereu arogant, Tomba a fost o personalitatea rară, care a transcens sportul său, iar datorită celor cinci medalii olimpice obţinute și-a câștigat un loc în panteonul celor mai buni schiori.
Cu un păr negru și lung, aproape mereu dat cu gel și pieptănat pe spate, italianul părea în afara pârtiilor de schi mai mult un actor de la Hollywood decât un schior de mare performanță. Descrierea pe care i-a facut-o una dintre multele sale prietene este elocventă: „ce poate fi mai sexy decât un om mare, puternic, încrezător, a cărui sarcină este să-și riște viața în fiecare zi?” Totul se transforma radical atunci când își punea schiurile în picioare. Devenea un adevărat taifun ce cobora printre porțile de schi ca un tăvălug.
Tomba s-a născut 19 decembrie 1966, în localitatea Castel De Britti, din Italia, o zonă fără tradiție în sporturile de iarnă, dar nu departe de stațiunea de schi Monte Cimone. De mic a dovedit o înclinare către sporturi, dar marea sa pasiune era schiul. A trecut rapid de la probele de juniorat la cele pentru seniori, iar rezultatele nu au întârziat să apară. La 27 noiembrie 1987 obține prima sa victorie în Cupa Mondială, într-un slalom desfășurat la Sestriere, în Italia. Peste doar două zile câștigă și proba de slalom uriaș, unde își învinge idolul, pe Ingemar Stenmark. Acesta a fost momentul în care Tomba a devenit o forță în lumea schiului alpin.
Peste doar un an, la Jocurile Olimpice de la Calgary, din Canada, Alberto Tomba produce senzaţie, câștigând atât proba de slalom uriaș, cât și cea de slalom. La sfârșitul sezonului de schi din 1998, Alberto Tomba s-a retras din activitatea competițională, dar nu înainte de a câștiga o ultimă cursă în etapa de Cupa Mondială de la Crans-Montana; a devenit astfel singurul schior alpin care s-a impus cel puțin o etapă în Cupa Mondială de-a lungul a 11 sezoane consecutive. Tomba avea să revină la Jocurile Olimpice de iarnă în 2006, de această dată la ceremonia de deschidere a ediției găzduite de orașul Torino; schiorul avea să aducă flacăra olimpică în stadion, fiind aplaudat în picioare de zeci de mii de spectatori și sportivi pentru întreaga sa activitate olimpică.
Continuarea pe historia.ro
