Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Oltchim, învinsă de Gyor ETO în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor

Oltchim, învinsă de Gyor ETO în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor

Oltchim, învinsă de Gyor ETO în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Apr 2013   •   19:46

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, sâmbătă, la Bucureşti, cu scorul de 24-22 (14-10), de formaţia ungară Gyor ETO, în manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor.

Oltchim a ratat primul atac, iar la următoarea fază, pe ofensiva unguroaicelor a început şi presiunea, cu fluierături din tribune. A ratat şi Gyor, dar şi Oltchim la următoarea fază, astfel că scorul a fost deschis apoi de formaţia oaspete, de la 7 metri, prin Gorbicz, 0-1 (min. 3). Au urmat alte două atacuri ratate de campioana României, dar nici adversara nu s-a lăsat mai "prejos", fiind un festival de ratări de ambele părţi, din cauza tracului. Aceeaşi Gorbicz a mărit însă la 0-2, tot de la 7 metri (min. 6), iar antrenorul Vestergaard a cerut time-out. Jocul Oltchimului lăsa de dorit, scrie Mediafax.
   
Amorim a mărit la 0-3, după care a venit şi primul gol al gazdelor, prin Bulatovici, abia în minutul 8 (1-3). Huiduielile s-au amplificat din tribune după două decizii intrepretabile ale arbitrilor germani Geipel-Helbig, scorul crescând la 1-6 (min. 10), însă şi pe fondul greşelilor din tabăra vâlceană.
   
La mijlocul reprizei, tabela arăta 3-9, după minute bune de încercări eşuate ale Oltchimului de a reduce handicapul, în timp ce Gyor, cu Gorbicz în prim-plan, a defilat. Paşi, pase greşite, fault în atac au fost "punctele negre" ale Oltchimului, care se lupta cu propria neputinţă. Au urmat două contraatacuri-şcoală pentru Oltchim, 5-9 (min. 19), dar Gyor nu a iertat, 5-12 (min. 22). Antrenorul Vestergaard a schimbat de mai multe ori linia de 9 metri, extremele, schemele, dar nimic nu a părut să funcţioneze. Jucătoarele sale parcă erau în transă (6-13, min. 24). A venit şi răbufnirea de orgoliu, dar mai ales de valoare, care a dus scorul la 10-13 în doar trei minute. La pauză, tabela arăta 10-14, după o primă repriză sub aşteptări a Oltchimului, în care s-a remarcat doar extrema Ada Nechita, care nu a fost titulară.
  
Repriza secundă a debutat tot cu greşeli în atacul Oltchimului, care au exasperat suporterii. Al doilea gol din acţiune al Katarinei Bulatovici, din totalul de trei, a venit abia în minutul 34 (11-15).  Minutul 37 a fost cel care a părut să dea semnalul revenirii, după o fază de generic TV, în care portarul Silvia Navarro a marcat din poartă în poartă, obligând Gyor să intre la time-out, 14-16.  Fanii s-au aliat şi ei cu jocul mult mai plin de ambiţie al favoritelor, 16-18 (min. 42), iar atmosfera a fost din ce în ce mai plină de emoţii. În minutul 45, Gyor îşi remontase din nou avantajul, 16-20, dar replica Oltchimului nu a întârziat (19-21, min. 49), păstrând speranţele fanilor intacte. Trei atacuri ratate consecutiv de Jovanovici şi Managarova au dus publicul în pragul infarctului, dar Bulatovici a salvat onoarea, 20-21 (min. 52). Cu cinci minute înainte de final s-a intrat la time-out, la scorul 21-22. "România, România!", scandau suporterii.
   
Ultimele minute au fost dramatice, până şi "perfecta" Gorbicz a ratat de la 7 metri (22-23, min. 59). Oltchim nu a avut însă forţa nici măcar de a egala, deşi a avut şansa, iar partida s-a încheiat în favoarea campioanei Ungariei, care a şi meritat-o, nu pentru că a jucat mai bine, ci mai ales pentru că a ştiut să speculeze mult prea numeroasele greşeli ale adversarei la acest nivel.
   
Marcatoare


Oltchim - Bulatovici 8 goluri, Nechita 4, Manea 2, Meiroşu 2, Brădeanu 1, Farcău 1, Pineau 1, Barbosa 1, Curea 1, Navarro 1
  
Gyor - Gorbicz 8 goluri, Amorim 6, Kovacsics 4, Orban 2, Loke 2, Redei 1, Radicevici 1.

   
La meci au asistat mai multe personalităţi din lumea sportului, printre care s-a numărat antrenorii lotului olimpic feminin de gimnastică Mariana Bitang şi Octavian Bellu, gimnasta Sandra Izbaşa, preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, preşedintele FR Rugby, Alin Petrache sau preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
   
Partida retur, decisivă pentru calificarea în finala competiţiei, va avea loc în 11 aprilie, la Veszprem.
   
Tot sâmbătă, în Norvegia, în cealaltă semifinală, Larvik HK-Krim Ljubljana, scor 22-24 (9-16).
   
Partida retur este programată în 13 aprilie, pe terenul formaţiei slovene.
   

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close