Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Universiada de la Gwanju: Victorii aproape pe linie la tenis de masă

Universiada de la Gwanju: Victorii aproape pe linie la tenis de masă

Universiada de la Gwanju: Victorii aproape pe linie la tenis de masă
09 Iul 2015   •   22:49

Jucătorii români de tenis de masă prezenți la Universiada de vară de la Gwangju (Coreea de Sud) au obținut victorii aproape pe linie, joi, în meciurile susținute în grupele preliminare la simplu, scrie Agerpres.
 
Irina Ciobanu s-a impus în ambele partide din grupa sa, 3-0 (11-3, 11-5, 11-1) cu Liisi Koit (Estonia) și 3-0 (11-1, 11-7, 11-3) cu Munguntsetseg Batjargal (Mongolia).

Cristina Hîrîci a câștigat și ea cele două jocuri din grupă, 3-0 (11-6, 11-6, 11-3) cu elvețianca Laura Scharrer și 3-1 (11-9, 9-11, 11-5, 11-5) cu Kaylee Ho (SUA).

Roxana Ana Istrate și-a adjudecat două din cele trei partide programate în grupă, 3-0 (11-4, 11-1, 11-2) cu Anita Maharjan (Nepal) și 3-0 (11-3, 11-2, 11-4) Meriem Oubechir (Algeria), urmând să joace vineri cu Kristina Seiton (Estonia).

La masculin, Alin Marian Spelbuș va juca ambele jocuri vineri, ca și Daniel Dan.

Lucian Munteanu a beneficiat de neprezentarea nigerianului Joseph Ekong, iar vineri îl va înfrunta pe chinezul Liu Yi.

Bogdan Simion a fost întrecut de slovacul Andrej Slovacik cu 3-1 (8-11, 11-5, 11-9, 12-10), iar vineri va juca două partide, cu mongolul Munkhsaikhan Bayaraa și cu kirghizul Aziz Kîdîrbaev.

La taekwondo, Robert Amzoiu a ocupat locul 17 la categoria 68 kg, după ce l-a învins în primul tur pe Salim Marhoon (Oman) și a pierdut apoi în fața turcului Berkay Akyol.

În clasamentul pe medalii, după opt zile de competiții, România ocupă locul 22, cu șase medalii, una de aur (Laura Ilie — pușcă trei poziții), trei de argint, obținute de atleții Andrei Gag (aruncarea greutății), Nicolae Soare (10.000 m) și judoka Larisa Florian (cat. 52 kg), și două de bronz, ambele cucerite de judoka Vlăduț Simionescu (la cat. +100 kg și la open).

Pe primul loc al ierarhiei se află Coreea de Sud, 30-23-18, urmată de China, 22-14-10, Rusia, 19-24-29, etc.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close