Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Astra Giurgiu și Steaua București și-au aflat adversarele din preliminariile Ligii Campionilor

Astra Giurgiu și Steaua București și-au aflat adversarele din preliminariile Ligii Campionilor

Astra Giurgiu și Steaua București și-au aflat adversarele din preliminariile Ligii Campionilor
15 Iul 2016   •   13:19

Astra Giurgiu, campioana României la fotbal, o va întâlni pe învingătoarea dintre FC Copenhaga (Danemarca) şi Crusaders Belfast (Irlanda de Nord) în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la Nyon (Elveţia). 

FC Copenhaga este cu un pas în turul al treilea, după ce a dispus cu 3-0 de Crusaders, la Belfast, în prima manşă a turului al doilea preliminar. Golurile au fost marcate de Santander (6), Cornelius (40) şi Falk (53). Returul se va juca pe 19 iulie, în capitala Danemarcei. 

Steaua va întâlni, pe ruta campioanelor, Sparta Praga din Cehia. 

Partidele se vor disputa pe 26-27 iulie, turul, și 2-3 august, returul. 

În această vară, vicecampioana Cehiei a jucat patru meciuri amicale, câştigând unul singur, 2-1 cu SK Dynamo Ceske Budejovice (29 iunie). Apoi, Sparta a pierdut cu campioana Slovaciei, AS Trencin (1-3, pe 1 iulie), cu formaţia elveţiană BSC Young Boys Berna (1-2, pe 7 iulie) şi cu formaţia rusă Rubin Kazan (0-2, 10 iulie). 

Sparta va susţine un meci amical pe 19 iulie, cu Fenerbahce Istanbul, la Praga. 

În lotul cehilor se află şi atacantul Kehinde Fatai, fost jucător la Astra Giurgiu. 
 

Programul complet al partidelor:

 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close