Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Chelsea l-a dat afară pe Antonio Conte

Chelsea l-a dat afară pe Antonio Conte

Chelsea l-a dat afară pe Antonio Conte
12 Iul 2018   •   17:47

Chelsea s-a despărţit de antrenorul italian Antonio Conte, a anunţat joi presa engleză şi italiană, conform Reuters.

Conte a avut o întâlnire cu membrii conducerii clubului care l-au anunţat că renunţă la serviciile sale.

Conform informaţiilor, banca tehnică va fi preluată de Maurizio Sarri, fostul tehnician al celor de la Napoli. Sarri, care are 59 de ani, a venit în 2015 la Napoli, cu care a încheiat pe locul 2 ultima ediţie de campionat.

Antonio Conte a câştigat campionatul, în 2017, şi Cupa Angliei, în 2018, în cele două sezoane petrecute la Chelsea, dar stilul de joc al echipei nu este agreat de fani şi de conducere. Cu un loc 5 în ediţia trecută de campionat, Chelsea a ratat prezenţa în Liga Campionilor, ceea ce a clătinat şi mai mult scaunul italianului.

Înţelegerea lui Conte cu Chelsea era valabilă până în 2019. O clauză din contractul său prevede despăgubiri în cazul demiterii tehnicianului. Potrivit presei, despăgubirile ar fi de 9 milioane de lire sterline.

×
Subiecte în articol: Chelsea
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close