Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Agonia se prelungește pentru Rapid. Comisia de Disciplină a FRF a amânat decizia

Agonia se prelungește pentru Rapid. Comisia de Disciplină a FRF a amânat decizia

Agonia se prelungește pentru Rapid. Comisia de Disciplină a FRF a amânat decizia
Sursa foto: Foto: Facebook
25 Iul 2016   •   14:22

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a amânat pentru miercuri cazul clubului Rapid Bucureşti privind participarea în sezonul 2016-2017 al Ligii I.

''Nu am fost în sală, dar s-a amânat pentru miercuri. Noi am adus contractele, tot, să le prezentăm, dar s-a amânat'', a declarat finanţatorul clubului, Valerii Moraru, care s-a prezentat la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal alături de soţia sa Violeta Moraru şi de doi avocaţi.

Lichidatorul judiciar Aurel Brihac nu a fost prezent la şedinţa comisiei.

Circa 100 de suporteri rapidişti au aşteptat în faţa sediului LPF luarea unei decizii în acest caz şi au scandat de mai multe ori ''Rapid nu moare''.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 24 august cererea de suspendare a executării silite în cazul falimentului clubului Rapid. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal stabilise iniţial data de 21 iulie ca termen limită pentru acceptarea sau nu a echipei giuleştene în ediţia 2016-2017 a Ligii I, în funcţie de suspendarea executării hotărârii de faliment. În locul formaţiei Rapid ar putea evolua ACS Poli Timişoara, ultima echipă retrogradată din sezonul precedent.

Situaţia clubului Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la 13 iunie dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare. De altfel, lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început demersurile pentru dizolvarea societăţii SC Rapid SA. Hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvenţă din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.

 

×
Subiecte în articol: Rapid Rapid Bucureşti FRF
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close