FRF a permis "U" Craiova să joace la Severin. Mititelu: "Cât e Solomon primar, nu revenim la Craiova"
"În Comitetul de Urgenţă s-a decis ca Universitatea să joace la Severin. Nu vreau să fac alte declaraţii", a comentat sec preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru Mediafax.
Toată discuţia privind mutarea echipei la Drobeta Turnu-Severin a pornit de la conflictul deschis dintre patronul echipei, Adrian Mititelu, şi primarul Craiovei, Antonie Solomon. Edilul a pus condiţii prohibitive echipei pentru a folosi stadionul, iar Mititelu nu le-a acceptat.
De curând, Solomon a revenit asupra deciziei şi a pus din nou stadionul "Ion Oblemenco" la dispoziţia clubului. Prea târziu, însă, întrucât demersurile către federaţie fuseseră deja făcute pentru a obţine excepţia pentru jucarea partidelor de pe teren propriu în Mehedinţi.
"Cu un ochi plâng, cu unul râd. În timp se va dovedi şi mai concret cine e vinovat pentru această mutare. La Severin oricum suntem ca acasă, să nu uităm ce reprezintă sigla de pe tricoul jucătorilor. Ne încadrăm în regiunea din interiorul siglei, Oltenia", a declarat Adrian Mititelu când a aflat decizia Comitetului Executiv al FRF.
" Actul lui Solomon nu are nicio valoare, e doar un act prin care îşi dă acordul, dar nu e legal, nu e suficient, trebuie un act de concesiune sau închiriere. Oricum era prea târziu, după câte mi-a făcut nu avea pretenţia să fiu iar păpuşa lui Solomon. Nu cred că vom mai reveni pe Oblemenco atâta timp cât Primăria e condusă de Solomon, care la rândul lui e manevrat de Neţoiu şi de Doru Măgaru", a conchis patronul clubului din Bănie pentru sursa citată.
Antena3.ro
-
Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României, după ce a învins Rapid pe Arena Naţională
23 Mai, 23:37 | 0 comentarii -
Campioana CFR Cluj a remizat cu Steaua în ultima etapă a Ligii I, scor 1-1
20 Mai, 22:32 | 0 comentarii -
Rapid învinge echipa Oţelul, scor 1-0, şi încheie campionatul pe locul patru
20 Mai, 19:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Dinamo învinge Astra, scor 3-0, în ultima etapă a Ligii I şi încheie sezonul pe locul 5
20 Mai, 19:20 | 1 comentarii -
Concordia Chiajna - Pandurii Târgu Jiu, scor 3-1, în Liga I
19 Mai, 21:48 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






BRAVO MITITELU ! BRAVO !