Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mihai Stoica, reacție după pierderea campionatului

Mihai Stoica, reacție după pierderea campionatului

Mihai Stoica, reacție după pierderea campionatului
02 Mai 2016   •   01:33

Managerul general al Stelei a recunoscut superioritatea Astrei Giurgiu în acest sezon.

"Nu e o zi foarte tristă, dezamăgirea e cauzată de faptul că am crezut, după 4 victorii consecutive, când am ajuns la un punct de Astra, că avem șanse reale de a câștiga campionatul. Apoi a fost meciul de la Giurgiu și Astra a devenit campioană azi. Trebuie să avem tăria să-i felicităm, chiar dacă am avut foarte multe probleme de arbitraj, foarte multe, foarte grave. Foarte multe greșeli în defavoarea noastră. Totuși, puteam să tranșăm acest campionat la Giurgiu și noi am pierdut 2-0. Am fi ridicoli dacă nu am recunoaște sportiv că Astra merită acest titlu”, a declarat Mihai Stoica.

Astra Giurgiu e noua campioană a României la fotbal, cu două etape înainte de final.

×
Subiecte în articol: steaua Mihai Stoica
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close