Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Petrolul rămâne fără victorie în Liga I

Petrolul rămâne fără victorie în Liga I

Petrolul rămâne fără victorie în Liga I
09 Aug 2015   •   11:11

Echipele Petrolul Ploiești și Pandurii Târgu Jiu au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), într-un meci din cadrul etapei a 5-a a Ligii I de fotbal, disputat sâmbătă seara, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești.

"Lupii galbeni" au deschis scorul în minutul 40, prin tunisianul Sofien Moussa, care a trimis mingea în poartă cu capul din marginea careului de șase metri al gorjenilor.

Oaspeții au obținut egalarea în urma unei lovituri de la 11 m transformată de Mihai Roman (min.59), după un fault asupra lui Viorel Nicoară, abia introdus în joc.

Pentrolul are 4 egaluri și o înfrângere în acest sezon și se află pe ultimul loc, cu -2 puncte, din cauza penalizării de 6 puncte cu care a început sezonul. Pandurii se află pe locul 5, cu 8 puncte.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close