Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Reghecampf: Steaua este pe drumul bun. Mai sunt meciuri şi campionatul se joacă până la final

Reghecampf: Steaua este pe drumul bun. Mai sunt meciuri şi campionatul se joacă până la final

Reghecampf: Steaua este pe drumul bun. Mai sunt meciuri şi campionatul se joacă până la final
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Dec 2013   •   09:40
Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-0, că Steaua este "pe drumul bun" şi că era foarte important să obţină cele trei puncte, înaintea jocurilor cu Astra Giurgiu.
"Consider că am jucat foarte bine. Am avut un meci care a fost la discreţia noastră. Cred că suntem pe drumul bun. Era foarte important să câştigăm cele trei puncte puse în joc, pentru că urmează o dublă cu Astra în care trebuie să jucăm poate mai bine decât am făcut-o în seara asta. Mai sunt foarte multe meciuri, celelalte echipe sunt bune, Dinamo, Petrolul, Pandurii, CFR Cluj. Mai sunt multe meciuri şi campionatul se va juca până la sfârşit", a spus Reghecampf, conform Mediafax.
Tehnicianul a precizat că şi-a dorit amânarea partidelor cu Astra deoarece elevii săi nu au unde să se antreneze, terenurile fiind îngheţate: "Am vrut să amânăm etapele cu Astra pentru că nu avem unde să ne antrenăm. Dar dacă nu se poate, asta este".
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Ad. Popa '9 şi Stanciu '44.
 

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close