Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Situație fără ieșire la Steaua. Ce trebuie să facă Gigi Becali

Situație fără ieșire la Steaua. Ce trebuie să facă Gigi Becali

Situație fără ieșire la Steaua. Ce trebuie să facă Gigi Becali
16 Ian 2017   •   19:05

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, insistă asupra obligativităţii clubului FC Steaua Bucureşti SA, patronat de Gigi Becali, să pună imediat în aplicare deciza Curţii de Apel Bucureşti şi să schimbe numele echipei, însă precizează că regulamentul FRF permite această schimbare a denumirii doar în luna iunie, ceea ce ar trebui să ducă la excluderea echipei din campionat.


"De la data pronunţării deciziei Curţii de Apel, clubul FC Steaua Bucureşti SA nu mai are dreptul de a folosi numele Steaua. Pe de altă parte, clubul nu îşi poate schimba denumirea la FRF până pe data de 1 iunie 2017, ceea ce înseamnă în mod direct suspendarea clubului din competiţie.

E interzisă schimbarea numelui pe parcursul competiţiei şi chiar dacă i s-ar permite, George Becali nu ar avea cum să o facă atât de repede. Procesul de schimbare a numelui durează câteva luni.

FRF e obligată să-i suspende din competiţie, din retur. Nu înţeleg de ce se caută soluţii de driblare a deciziei justiţiei.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, FRF ignoră o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.

Reprezentanţii FRF şi LPF trebuie să pună în aplicare hotărârea. Înseamnă că nu respectă o hotărâre judecătorească, ceea ce e sancţionat conform legii.

Cererea de schimbare a denimirii se depune între 1 şi 30 iunie în fiecare an, conform regulamentelor.

Legea şi regulamentele trebuie să fie respectate!

Eu despre domnul secretar general Justin Ştefan pot spune doar că trebuie să-şi dea demisia de onoare sau să fie demis. El, în poziţia deţinută, trebuie să fie imparţial. Ori el s-a antepronunţat! Din declaraţiile sale se vede clar că ţine cu echipa lui George Becali. Atunci ce se întâmplă cu celelalte echipe?!

Am fost în instanţă cu el. Eu reprezentam CSA Steaua, iar el clubul FC Steaua... Este normal ca el să se antepronunţe în condiţiile în care a administrat această societate?
", a declarat Florin Talpan la Digi Sport.

×
Subiecte în articol: steaua CSA Steaua Gigi Becali
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close