Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Steaua - Rapid 0-0: Derby fără goluri, dar cu trei eliminări

Steaua - Rapid 0-0: Derby fără goluri, dar cu trei eliminări

Steaua - Rapid 0-0: Derby fără goluri, dar cu trei eliminări
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    24 Oct 2011   •   22:01

Steaua a evoluat aproape 20 de minute în superioritate numerică pe finalul meciului de pe Naţional Arena cu Rapid, dar nu s-a putut impune în derbyul etapei a 11-a din Liga I, care s-a terminat fără goluri, dar cu trei cartonaşe roşii.

 
Giuleştenii nu profită de pasul greşit al liderului Dinamo şi ratează şansa de a se apropia la numai trei puncte de alb-roşii, pierzând totodată şi poziţia secundă în clasament, în timp ce Steaua rămâne pe locul 8, cu numai 16 puncte.
 
Cele două echipe au început meciul interesate mai mult să nu greşească, singurul care a încercat şi a reuşit să deranjeze momentele de tatonare fiind Teixeira, şutul său, venit după ce i-a driblat pe Latovlevici şi Iliev, fiind prins de Stanca, în minutul 6.
 
A fost nevoie să treacă aproape 20 de minute pentru o altă ocazie, venită de această dată la poarta lui Dani Coman. Tănase a pătruns în viteză pe stânga şi apoi a pasat la aproximativ 18 metri pentru Prepeliţă, care a tras fără să stea pe gânduri, mingea trecând razant cu bara transversală.
 
Finalul primei reprize a aparţinut rapidiştilor, care ar fi putut marca în două rânduri, prin Herea, mijlocaşul echipei lui Răzvan Lucescu fiind blocat de Stanca la capătul unei acţiuni personale superbe, înainte de a trimite cu capul peste poartă după un corner bătut de Deac.
 
După pauză, Ilie Stan l-a introdus pe teren pe Tibi Bălan, iar intrarea fostului jucător de la Sportul a dinamizat ofensiva roş-albaştrilor, care au devenit mai periculoşi şi au avut mai mult curaj, fără ocazii clare însă la poarta giuleştenilor.
 
Partida a devenit brusc tensionată în minutul 66, atunci când, în urma unei intrări întârziate şi periculoase a lui Prepeliţă asupra lui Coman, jucătorii celor două echipe aproape s-au luat la bătaie. Mijlocaşul stelist şi Alexa au fost eliminaţi de arbitrul Alexandru Tudor, în timp ce portarul Rapidului nu a mai putut continua şi a fost înlocuit de Straton.
 
Situaţia giuleştenilor s-a complicat şi mai mult cu un sfert de oră înainte de final, când Ezequias a primit şi el cartonaşul roşu, după o intervenţie extrem de dură la Tibi Bălan. Însă, în ciuda superiorităţii numerice şi a faptului că Ilie Stan a forţat cu Nikolic şi Răduţ, Steaua nu a reuşit să pună presiune pe adversara sa. Un lucru dificil, mai ales în condiţiile în care nici măcar nu tragi la poartă.
 
Steaua: Stanca - Martinovic (Răduţ 88), Iliev, Geraldo, Latovlevici - Prepeliţă, Bourceanu, Brandan, C. Tănase (Nikolic 76) - Tatu, M. Costea (T. Bălan 55)
 
Rapid: D. Coman (Straton 69) - Rui Duarte, Marcos Antonio, Burcă, Ezequias - Teixeira, Alexa, Herea - Deac, Pancu (N. Grigore 71), Sburlea (Surdu 63).
 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close