Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Un nou episod halucinant cu Christoph Daum. Ce i-a spus unui jucător la națională

Un nou episod halucinant cu Christoph Daum. Ce i-a spus unui jucător la națională

Un nou episod halucinant cu Christoph Daum. Ce i-a spus unui jucător la națională
12 Sep 2017   •   22:57

Christoph Daum își petrece ultimele zile ca selecționer al României. Cel mai probabil, Comitetul Executiv al FRF va oficializa, în ședința de vineri, despărțirea de antrenorul german. În atare condiții, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au demarat deja negocierile cu Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj.

Înlăturarea lui Daum pare a nu fi regretată de nimeni, nici măcar de jucători, cei care lăudau pe la televizor metodele inedite de antrenament implementate de german. Un episod incredibil, dezvăluit de Ciprian Deac și povestit de Iuliu Mureșan, spune totul despre activitatea de la prima reprezentativă din aceste preliminarii.

Oficialul ardelenilor a spus care a fost motivul pentru care Ciprian Deac n-a bifat niciun minut în dubla cu Armenia și cu Muntenegru, din preliminariile pentru CM 2018, deși era apt de joc.

”Ciprian a ajuns puțin accidentat la lot, din cauza unei lovituri oarbe pe care a primit-o în mușchi, dar și-a revenit după două zile. Înainte de prima partidă, l-a chemat selecționerul și i-a spus: ’Cipriane, îmi pare rău că nu o să joci, te respect, te apreciez, dar ești prea bătrân!’

Ciprian, cel care mi-a povestit totul, i-a replicat lui Daum: ’Da, când m-ați convocat n-ați știut că sunt bătrân?’ Foarte bine a făcut că l-a întrebat. Nu știu ce i-a spus, de fapt nu i-a spus nimic Daum”, a specificat Mureșan, la Digi Sport.

×
Subiecte în articol: christoph daum
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close