Aihan Omer, dat afară de la UCM Reşiţa pentru că a ratat iar titlul
HCM Constanţa şi-a asigurat, de curând, al doilea titlu consecutiv de campioană a României. Acest lucru nu a convenit deloc conducerii lui UCM Reşiţa, care a luat decizia să renunţe la antrenorul constănţean Aihan Omer. În cei patru ani petrecuţi la Reşiţa, Omer nu a reuşit să câştige titlul sau Cupa României, dar a dus echipa spre trei succese în Cupa Challenge.
"Având în vedere ratarea definitivă, pentru al doilea an consecutiv, a obiectivului principal al echipei de handbal UCM Reşiţa, câştigarea campionatului intern, precum şi evoluţia dezamăgitoare a echipei pe parcursul ultimelor etape ale Ligii Naţionale, Adunarea Generală a UCM Sport a decis, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Ordine Interioară, următoarele:
1. Neacordarea primelor de joc aferente meciurilor disputate pe parcursul sezonului competiţional 2009-2010;
2. Rezilierea amiabilă a contractului dintre UCM Sport şi antrenorul principal al echipei, Aihan Omer
3. Conducerea tehnică a echipei va fi asigurată, până la sfârşitul acestei ediţii de campionat, de către antrenorul secund, Grigore Czari;
4. UCM Reşiţa îşi păstrează obiectivul secundar, câştigarea Cupei României, precum şi prima aferentă atingerii obiectivului;
5. Obiectivele anului competiţional 2010-2011 rămân aceleaşi, câştigarea campionatului şi a Cupei României, precum şi un parcurs cât mai lung în cupele europene", a comunicat clubul reşiţean, potrivit Mediafax.
Antena3.ro
-
Oltchim a debutat cu victorie la Ljubljana, în grupa principală a Ligii Campionilor
05 Feb, 12:18 | 0 comentarii -
Danemarca a învins Serbia la Belgrad şi a câştigat titlul european la handbal
29 Ian, 20:52 | 0 comentarii -
România a pierdut în Belarus şi a ratat calificarea la barajul pentru CM de handbal masculin
15 Ian, 17:30 | 1 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
România a învins Belarusul cu 25-22, în preliminariile CM de handbal masculin
11 Ian, 22:24 | 0 comentarii -
Luminiţa Huţupan revine în poarta Oltchimului la 40 de ani
04 Ian, 10:29 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
