Oltchim pierde şi în retur cu Viborg, 31-32, şi ratează trofeul Ligii Campionilor
Oltchim pierduse turul finalei Ligii Campionilor, în urmă cu o săptămână, cu scorul de 21-28. Deficitul de şapte goluri este unul mare, chiar şi pentru handbal, dar jucătoarele lui Radu Voina şi-au propus să producă minunea la Bucureşti, în Sala Polivalentă. Interesul a fost maxim, în sală putând fi văzute personalităţi precum Gheorghe Hagi, Lucian Bute, Elisabeta Lipă sau Gabriela Szabo.
Dorinţa de afirmare a româncelor şi experienţa danezelor au dus la un duel foarte echilibrat în prima parte a meciului, iar fiecare gol al uneia dintre echipe avea un răspuns în partea cealaltă. Astfel s-a jucat până la scorul de 10-10, când danezele au prins o perioadă favorabilă şi au înscris trei goluri fără replică, forţându-l pe Radu Voina să ceară Time Out. Oltchim a reuşit să mai îmbunătăţească situaţia şi, la pauză, tabela arăta un 15-16 excelent pentru daneze.
Repriza a doua nu a început deloc aşa cum trebuie pentru Oltchim. Portăriţa lui Viborg, Haralsen, a parat şut după şut, în timp ce în defensivă româncele aveau probleme. Repede, danezele şi-au extins avantajul la cinci goluri, 17-22, şi jocul curgea exact în direcţia în care îşi doreau. Reproşurile lui Radu Voina le-au făcut, însă, pe românce să aibă o tresărire de orgoliu după minutul 40, iar apărarea agresivă a jucătoarelor noastre a dus reprede la reducerea diferenţei la un gol. Mai mult, în minutul 53 tabela arăta 28-28 iar danezii cereau Time Out.
Experienţa danezelor s-a văzut, însă, pe final, iar revenirea Oltchimului a fost oprită aici. Pe măsură ce minutele treceau, devenea evident pentru toată lumea că este imposibil ca româncele să mai câştige la şapte goluri meciul şi să îşi asigure troferul Ligii Campionilor. Pe final, danezele şi-au creat un avantaj de un gol şi, în ciuda faptului că Oltchim egala de fiecare dată, reuşeau mereu să revină la conducerea jocului.
Finalul timpului regulamentar le-a făcut pe jucătoarele oaspete, printre care şi românca Vărzaru, să sară în sus de bucurie.
Principalele marcatoare:
Oltchim - Pidpalova 7 goluri, Neagu 6, Maier 4, Elisei-Ardean 3, Vizitiu 2, Manea 2, Beşe 2, Nechita 2, Stanca 2, Lecuşanu 1.
Viborg HK - Jurack 11 goluri, Vãrzaru 6, Popovici 5, Althaus 4, Skov 2, Borgersen 2, Mikkelsen 1, Aaen 1.
Antena3.ro
-
" le-a făcut pe jucătoarele oaspete, printre care și românca Vărzaru, să sară în sus de bucurie" ... trebuia sa planga or what ?
-
Felicitari, fetelor! e o mar mindrie ca ati ajuns si pina aici! Notre respect, Oltchim!
-
La conditiile de antrenament si de viata din Romania,performanta acestor femei este de-a dreptul MIRACULOASA ! RESPECT ! RESPECT ! RESPECT !
-
bravo fetelor de la Oltchim!!! anii trecuti nici nu gandea nimeni sa ajunga in grupele ligii, acum au jucat o finala!
-
Ati fost fenomenale,pentru mine voi sunteti campioane.Sunt mandra de voi si sunt convinsa ca la umatoarea editie 2010-2011 cupa va ramane in Romania.Va multumesc si va respect pentru tot ce faceti.FELICITARI!!!
-
Bravo fetelor sa fii vicecampioana este un lucru care va face onoare!N-a fost sa fie cupa la noi dar m-a impresionat daruirea cu care ati jucat!Felicitari, si poate ca experienta de astazi face ca pe viitor sa fiti campioane en titre!Astazi a fost o seara frumoasa!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






FELICITARI FETELOR,SUNT DE MANDRA DE VOI,ESTE RASPLATA MUNCII VOASTRE IN CONDITII VITREGE PE CARE VI LE OFERA FEDERATIA SI GUVERNANTII.
FELICITARI