Antena 3 CNN Sport Off Sport Gala Premiilor Laureus: Na Li, Serena Williams, Cristiano Ronaldo și Lewis Hamilton, printre favoriți

Gala Premiilor Laureus: Na Li, Serena Williams, Cristiano Ronaldo și Lewis Hamilton, printre favoriți

Gala Premiilor Laureus: Na Li, Serena Williams, Cristiano Ronaldo și Lewis Hamilton, printre favoriți
14 Apr 2015   •   11:38

Fosta jucătoare chineză de tenis Na Li și liderul tenisul feminin mondial, americanca Serena Williams, figurează printre cele șase candidate la titlul de cea mai bună sportivă a anului, la Gala Premiilor Laureus, care va avea loc, miercuri, la Shanghai, transmite Agerpres.
 
Celelalte nominalizate sunt atletele Valerie Adams, Genzebe Dibaba și schioarele Marit Bjorgen și Tina Maze.

Pentru titlul de cel mai bun sportiv al anului 2014 candidează fotbalistul Cristiano Ronaldo, câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid, jucătorul de golf Rory McIlroy sau campionul mondial de Formula 1, britanicul Lewis Hamilton. Pe listă mai figurează liderul tenisului mondial Novak Djokovic, campionul mondial la MotoGP, spaniolul Marc Marquez, dar și atletul francez Renaud Lavillenie, care a doborât un record mondial vechi de 21 de ani la săritura cu prăjina, deținut de Serghei Bubka.

Real Madrid concurează pentru titlul de echipa anului, alături de naționala de fotbal a Germaniei, câștigătoarea Cupei Mondiale din Brazilia, echipa de golf a Europei pentru Ryder Cup, echipa de Formula 1 Mercedes AMG Petronas, campioana NBA, San Antonio Spurs, și echipa de Cupa Davis a Elveției.

Celebrul actor Bill Murray va fi prezent la gala de la Shanghai, alături de top modelul Karolina Kurkova, pentru a înmâna premiile. De asemenea, un alt actor cunoscut la Hollywood, Henry Cavill, cunoscut pentru rolul din Superman (Man of Steel), și actrița sud-coreeană Ha Ji-won vor prezenta și ei câștigătorii unor premii. Gazda ceremoniei Premiilor Laureus va fi, pentru al doilea an consecutiv, actorul britanic Benedict Cumberbatch.

Câștigătorii premiilor Laureus vor fi desemnați prin vot de către membrii Academiei Mondiale a Sporturilor Laureus, foști mari sportivi printre care se numără Nadia Comăneci și Ilie Năstase.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close