Antena 3 CNN Sport Off Sport Meme Stoica, la un pas de libertate. Penitenciarul Jilava i-a aprobat eliberarea condiționată

Meme Stoica, la un pas de libertate. Penitenciarul Jilava i-a aprobat eliberarea condiționată

Meme Stoica, la un pas de libertate. Penitenciarul Jilava i-a aprobat eliberarea condiționată
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Dec 2015   •   18:34

Mihai Stoica, fost manager al clubului Steaua București, a primit aviz favorabil din partea unei comisii de la Penitenciarul Jilava pentru a fi eliberat condiționat, după ce a executat un an și nouă luni din condamnarea de 3 ani și 6 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Cererea de eliberarea condiționată urmează să fie înaintată Judecătoriei Sectorului 4, informează Agerpres.

Până în prezent, trei condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat din închisoare — Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu.

Și Ioan Becali a primit o decizie favorabilă pentru eliberare, însă decizia nu este definitivă.

Situația lui Ioan Becali este mai complicată, după ce DNA l-a pus sub acuzare pentru că ar fi mituit-o, împreună cu Victor Becali și Cristian Borcea, pe judecătoarea Geanina Terceanu, cea care a dat o primă decizie de achitare în dosarul transferurilor.

De altfel, Ioan Becali și Victor Becali, care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul Poarta Albă, s-au ales cu mandate de arestare preventivă pentru că au mituit-o pe Geanina Terceanu.

Pe 4 martie 2014, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor.

Astfel, George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo — 6 ani și 4 luni, Ioan Becali — 6 ani și 4 luni, Victor Becali — 4 ani și 8 luni.

De asemenea, Jean Pădureanu, fost președinte al clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu — 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu — 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close