Antena 3 CNN Sport Off Sport Ministrul Lipă: Legea Sportului nu poate modifica nici Codul Muncii, nici Codul Fiscal

Ministrul Lipă: Legea Sportului nu poate modifica nici Codul Muncii, nici Codul Fiscal

Ministrul Lipă: Legea Sportului nu poate modifica nici Codul Muncii, nici Codul Fiscal
de M.Z.    |    28 Iul 2016   •   19:43

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat că Legea Sportului nu poate modifica nici Codul Muncii, nici Codul Fiscal, aşa cum doresc reprezentanţii federaţiilor sportive şi ai cluburilor. 

Ministrul a răspuns astfel nemulţumirilor preşedinţilor federaţiilor sportive, ai cluburilor şi reprezentanţilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) de la dezbaterea publică de joi privind propunerile de modificare şi completare a Legii Educaţiei Fizice şi Sportului (69/2000). 

"Mă bucur că această dezbatere a fost efervescentă pentru că, ştim toţi, competiţia naşte şi performanţă. Eu suport această presiune pentru că am vrut-o. Sper ca această lege să aducă lucruri cât mai bune pentru sport şi să o punem în aplicare. Nu ştiu în ce sens se doreşte o lege nouă. Nu ştiu dacă vom concepe o altă lege vom fi în altă situaţie decât cea existentă. Cert este că punctul fierbinte este acel articol 18 cu 1, pentru că lumea sportului îşi doreşte ca această lege să dea posibilitatea autorităţilor locale să finanţeze cu veniturile salariale. De aceea au fost prezenţi aici ministrul Finanţelor şi ministrul Muncii. Dar o Lege a Sportului nu poate modifica nici Codul Muncii, nici Codul Fiscal. Dacă se vor găsi soluţii, MTS şi eu nu putem decât să ne bucurăm", a spus Lipă. 

Ministrul Tineretului şi Sportului a adăugat că este nevoie de diferenţierea federaţiilor sportive şi implicit finanţarea lor. "De patru ani de zile se lucrează pe această Lege a Sportului, iar azi am ajuns în situaţia asta. Nimeni nu a zis că e cea mai bună sau cea mai proastă. Dar această nouă lege nu poate obliga alte două legi să rezolve anumite probleme. Nu putem să avem pretenţii de salarii de profesionişti, iar noi să funcţionăm tot ca un sport amator. Singurul sport profesionist este fotbalul. Avem alte nouă federaţii care s-au declarat sporturi profesioniste, dar funcţionează ca sport amator. Eu nu mi-am propus să tai finanţarea sportului românesc. Dacă am propus clasificarea unor federaţii asta nu înseamnă că ele sunt bătute în cuie. Dar sunt discipline care ne reprezintă la Jocurile Olimpice, care sunt imaginea acestei ţări, şi e normal să ne îndreptăm mai mult atenţia asupra lor. Dar asta nu înseamnă că ceilalţi, celelalte federaţii, nu se mai regăsesc în finanţare. Dar eu nu pot să pun gimnastica pe acelaşi palier cu vovinam viet vo dao, sport care nu se regăseşte în programa olimpică. Eu nici măcar nu ştiu cum se practică acest sport vovinam viet vo dao, sincer nu ştiu", a precizat Lipă. 

La dezbaterea publică privind propunerile de modificare şi completare a Legii Educaţiei Fizice şi Sportului (69/2000) de joi au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, Dragoş Nicolae Pîslaru, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dana Dragu, preşedinţi de federaţii, cluburi, dar şi foşti mari sportivi precum Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Elisabeta Lipa codul muncii cod fiscal
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close