Antena 3 CNN Sport Off Sport Tragedie pe terenul de rugby: A murit la 21 de ani în urma unui placaj

Tragedie pe terenul de rugby: A murit la 21 de ani în urma unui placaj

Tragedie pe terenul de rugby: A murit la 21 de ani în urma unui placaj
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
11 Aug 2018   •   17:47

Rugbyul francez este în doliu după decesul, vineri seara, a unui jucător de doar 21 de ani, de la echipa de ligă secundă Aurillac, în urma unui placaj încasat în timpul unui meci amical, scrie EFE.

Louis Fajfrowski, 21 de ani, a murit chiar la vestiare, după ce a fost înlocuit în minutul 60 al confruntării cu echipa Rodez, acuzând şocul unui placaj recepţionat cu puţin timp înaintea efectuării schimbării.

Vizibil afectat în urma loviturii primite, Fajfrowski a reuşit totuşi să se ridice de pe teren şi să părăsească gazonul pe propriile picioare, însoţit de un medic, însă la vestiare i s-a făcut rău de mai multe ori şi în pofida ajutorului medical primit, a decedat în cursul serii de vineri.

''În urma autopsiei pe care o vom efectua vom afla cauza exactă a decesului şi dacă acesta a survenit placajului încasat în timpul meciului'', a declarat procurorul care a preluat cazul.

Preşedintele Federaţiei franceze de rugby şi mai multe cluburi din prima ligă valorică au transmis condoleanţe în urma tragediei.

La Aurillac a evoluat o perioadă şi fostul internaţional român Romeo Gontineac, cel care a devenit ulterior antrenor al ''Stejarilor'', calificând prima reprezentativă la CM de rugby din 2011 din Noua Zeelandă.

×
Subiecte în articol: tragedie
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close