Antena 3 CNN Sport Tenis Anunțul făcut de Serena Williams cu puțin timp înainte de turneul de la Indian Wells

Anunțul făcut de Serena Williams cu puțin timp înainte de turneul de la Indian Wells

Anunțul făcut de Serena Williams cu puțin timp înainte de turneul de la Indian Wells
06 Mar 2018   •   17:02

Pentru turneul feminin care debutează miercuri la Indian Wells, o singură întrebare îşi pun observatorii: ce speră Serena Williams, devenită mamă în septembrie anul trecut, la revenirea sa după mai mult de un an de absenţă?

''Sunt nerăbdătoare, toată lumea trebuie să aibă ambiţii mari la Indian Wells, inclusiv eu'', a spus jucătoarea americană de tenis.

La 36 de ani, Serena Williams, câştigătoare a 23 de titluri de Mare Şlem, nu a mai apărut în circuitul WTA de peste un an.

Ea a disputat două turnee demonstrative, la Dubai în decembrie şi la New York luni, precum şi un dublu fără miză în primul tur al Fed Cup săptămâna trecută, însă, potrivit antrenorului său Patrick Mouratoglou, revenirea sa după naşterea micuţei Alexis Olympia şi complicaţiile medicale postnatale reprezintă ''cea mai mare provocare din cariera ei''.

''Ea ştie că pentru revenirea la cel mai bun nivel al său este nevoie de timp, mai sunt încă trei turnee de Mare Şlem în 2018, acestea vor fi cele trei obiective ale anului pentru ea'', a explicat Mouratoglou pe site-ul WTA.

În primul său meci de la Indian Wells, Serena Williams o va întâlni sâmbătă pe kazaha Zarina Dias, nr. 53 mondial, pe care a învins-o în cele două confruntări ale lor.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Serena Williams indian wells
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close