Antena 3 CNN Sport Tenis Meci senzațional la Doha. Simona Halep reușește să se califice în semifinale

Meci senzațional la Doha. Simona Halep reușește să se califice în semifinale

Meci senzațional la Doha. Simona Halep reușește să se califice în semifinale
16 Feb 2018   •   17:40

Simona Halep a reușit să se califice în semifinalele turneului de la Doha, scor 6-0, 6-4. Românca o va întâlni în semifinală pe Garbine Muguruza.

6-0, 6-4 Punct senzațional reușit de Simona Halep. Românca s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha

6-0, 5-4. Simona câștigă punctul și se apropie tot mai mult de victorie.

6-0, 4-4.  Bellis restabilește egalitatea, după o serie de greșeli comise de Simona Halep.

6-0, 4-3. Halep reuește rapid să preia conducerea și câltigă punctul. Simona servește.

6-0, 3-3. Halep face o dublă-greșeală la 40-15 și Bellis ajunge în poziție de a avea minge de break. Halep salvează și a doua minge de break cu un as. Bellis se încăpățânează să câștige punctul și obține încă patru mingi de break pe care Halep le salvează. După 11 minute de joc în game, Halep servește pentru punct, dar trimite în aut. AS servit cu 168 km/h de Simona Halep, care apoi închide game-ul după 12 minute și 30 de secunde.

6-0, 2-3. Trei mingi de break pentru Halep. Bellis le salvează și egalează la 40, apoi mai salvează o minge de break și își face serviciul.

6-0, 2-2. Halep încearcă o scurtă de pe fundul terenului, însă greșește și Bellis face 30-15. Românca reușește din nou să revină și câștigă serviciul.

6-0, 1-2. Condusă cu 40-0, Halep are o răbufnire de orgoliu, însă Bellis se repliază. Simona Halep, condusă pentru prima oară în această partidă.

6-0, 1-1. Bellis face re-break, spre entuziasmul publicului care și-ar dori poate o partidă mai lungă.

6-0, 1-0. BREAK! Schimb frumos de mingi între cele două jucătoare, iar Halep iese din nou învingătoare la o minge de break și preia conducerea și în setul secund, după doar 31 de minute de joc.

6-0. SET! Simona Halep câștigă primul set fără probleme.

5-0. O nouă minge de break pentru Halep, pe care Bellis o salvează. Însă jucătoarea din SUA se vede dominată de Simona Halep, care servește acum pentru set.

4-0. Game la ZERO pentru Simona Halep!

3-0. Bellis salvează patru mingi de break. Simona Halep lovește senzațional pe retur și americanca se vede nevoită să cedeze un nou punct.

2-0. Simona Halep a condus cu 40-0, după care i-a permis adversarei să egaleze. Și-a păstrat însă luciditate și a cucerit punctul.

1-0. BREAK! Simona Halep începe partida cu un break.

Știre inițială:

SIMONA HALEP o va întâlni pe CATHERINE BELLIS în sferturile de finală la QATAR OPEN. Partida începe la ora 16:50 și este LIVE TEXT pe Antena3.ro.

Simona Halep a câștigat cu puține emoții partida cu Anastasija Sevastova, în două seturi, și s-a calificat în sferturile de finală la Qatar Open.

„E o jucătoare grozavă și mă bucur că am putut să câștig partida. Sunt foarte concentrată pe turneu și abia apoi voi merge la cumpărături”, a declarat Simona Halep, cu zâmbetul pe buze.

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe americana Catherine Bellis, jucătoare venită din calificări, care a produs o surpriză eliminând a cincea favorită a turneului, pe Karolina Pliskova din Cehia, scor 7-6 (4), 6-3.

 

Optimile de finală

 

Patru din cele cinci românce care participă la Qatar Open s-au calificat în optimile de finală, după o zi MEMORABILĂ la Doha. Buzărnescu, Cîrstea și Niculescu au reușit surprizele turneului, eliminând capi de serie și jucătoare mult mai bine plasate în clasamentul WTA. Partidele au fost LIVE TEXT pe Antena3.ro.

Monica Niculescu - Caroline Wozniacki.

Mihaela Buzărnescu - Julia Gorges

Sorana Cîrstea - Garbine Muguruza 

Simona Halep - Anastasija Sevastova

Partidele din turul doi au fost LIVE TEXT pe Antena3.ro și puteți citi cronicile lor aici:

Mihaela Buzărnescu a reușit marea surpriză la Qatar Open, eliminând-o pe Jelena Ostapenko, cap de serie nr. 6, în două seturi, fiind prima victorie în fața unei jucătoare TOP 10.

Sorana Cîrstea a trecut și ea Elise Mertens, cap de serie nr. 15, din Belgia. Elise Mertens - Sorana Cîrstea 5-7, 4-6.

Monica Niculescu - Magdalena Rybarikova 6-7, 6-2, 3-0. Monica Niculescu a suferit în primul set în fața Magdalenei Rybarikova, când a scăpat printre degete câștigarea lui, însă a dominat-o pe slovacă în următoarele seturi, iar aceasta s-a retras la 0-3 în decisiv.

Ekaterina Makarova - Simona Halep 3-6, 0-6. Simona Halep nu a avut emoții cu Ekaterina Makarova din Rusia, pe care a spulberat-o în primul ei meci după finala Australian Open, făcând uitată orice durere la gleznă și confirmând forma excelentă în care se află.

Parcursul din primul tur

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Doha (Qatar) după ce a întrecut-o pe ucraineanca Lesia Ţurenko în două seturi, cu 7-5, 6-4. 

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a reuşit o victorie superbă în faţa rusoaicei Maria Şarapova, cu 4-6, 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA.

Iar Sorana Cîrstea s-a calificat marţi în turul 2 graţie victoriei în faţa grecoaicei Maria Sakkari, 6-2, 6-3. 

Singura româncă învinsă a fost Irina Begu, care a cedat în fața Samanthei Stosur, scor 4-6, 2-6, obținând un cec de 8.900 de dolari și un punct WTA.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close