Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep: Turneul de la Madrid este foarte special pentru mine

Simona Halep: Turneul de la Madrid este foarte special pentru mine

Simona Halep: Turneul de la Madrid este foarte special pentru mine
28 Apr 2015   •   11:21

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat, într-un interviu acordat site-ului turneului de la Madrid, că acesta are o însemnătate specială pentru ea, notează Agerpres.
 
Turneul patronat de Ion Țiriac, care va începe sâmbătă, a însemnat un punct de cotitură pentru Halep, contribuind la explozia sa în circuitul WTA în anul 2013, iar anul trecut a jucat finala competiției.

''Ar fi foarte emoționant să câștig trofeul'', a declarat Halep. ''Dl. Țiriac este o persoană pe care o respect foarte mult și îi mulțumesc pentru sprijin și pentru sfaturi. Da, este un turneu foarte special pentru mine'', a adăugat românca de 23 de ani.

''The Mutua Madrid Open este un turneu mare, aproape la fel de important ca unul de Grand Slam. E mai mult decât o etapă de pregătire pentru Roland Garros... Este un turneu pe care mi l-aș dori să-l am în palmares în calitate de campioană!'', a subliniat Simona Halep.

''Am fost încântată să joc finala de anul trecut. Chiar dacă am pierdut în fața Mariei Șarapova, mi-a dat mare încredere mai departe'', a precizat Halep, care a subliniat că organizarea este excelentă, iar mâncarea extraordinară.

Jucătoarea constănțeană a recunoscut că îi place mai mult să joace pe zgură și această suprafață de potrivește mai bine cu stilul său tactic. ''Jucăm prea mult pe hard și prea puțin pe zgură. Ar fi mai bine pentru corp să fie mai multe turnee pe zgură'', a apreciat Halep.

Simona Halep a recunoscut că resimte presiunea rezultatelor și a noului său statut de star în tenisul feminin, dar se obișnuiește tot mai mult cu acest lucru și îl gestionează bine.

Halep a avut cuvinte frumoase și despre cele mai bune jucătoare spaniole ale momentului, Carla Suarez Navarro și Garbine Muguruza, apreciind că Suarez ''a crescut mult'' și are, ca și Garbine Muguruza, potențial de top 10.

Simona Halep a admis că Paris este orașul său favorit, cât și din punct de vedere al cumpărăturilor, dar nici Madridul nu este mai prejos. Halep a mai spus că îi place fotbalul și urmărește cu plăcere meciurile echipei Real Madrid, menționând că îi place mâncarea spaniolă.

În finala de anul trecut, Halep a fost învinsă cu 1-6, 6-2, 6-3 de Maria Șarapova.

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close