Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, decizie importantă privind cariera

Simona Halep, decizie importantă privind cariera

Simona Halep, decizie importantă privind cariera
Sursa foto: Foto: Facebook
de S.T.    |    09 Feb 2016   •   22:36

Simona Halep (locul 3 WTA) va juca în cadrul turneului de tenis de la Dubai, care se va desfăşura în perioada 15-20 februarie şi pe care românca l-a câştigat în 2015, anunţă site-ul oficial al competiţiei.

Halep a primit un wildcard din partea organizatorilor turneului şi este favorita cu numărul trei a competiţiei, după Serena Williams (numărul 1 WTA) şi Angelique Kerber (locul 2 în lume). "Am învăţat cum să joc fără presiune când trebuie să apăr puncte şi titluri. Sunt relaxată şi mulţumită de jocul meu, iar asta îmi dă încredere pentru a câştiga meciuri dificile", a declarat românca pentru site-ul oficial al turneului de tenis de la Dubai.

Turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) este dotat cu premii totale în valoare de peste 1,7 milioane de dolari, iar suprafaţa de joc este dură (hardcourt).

Simona Halep a câştigat turneul în 2015, după o victorie în finală împotriva sportivei cehe Karolina Pliskova, scor 6-4, 7-6.

×
Subiecte în articol: Simona Halep Dubai
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close