Antena 3 CNN Sport Turul Franței 2018 pleacă din Belgia. Omagiu pentru Eddy Merckx

Turul Franței 2018 pleacă din Belgia. Omagiu pentru Eddy Merckx

Turul Franței 2018 pleacă din Belgia. Omagiu pentru Eddy Merckx
16 Ian 2018   •   14:57

Organizatorii Turului ciclist al Franţei au dezvăluit marţi câteva din detaliile primelor două etape ale ediţiei 2019, care va avea startul la Bruxelles, în semn de omagiu pentru legendarul Eddy Merckx, în anul în care se vor împlini 50 de ani de la a 5-a sa victorie în Marea Buclă, relatează EFE.

Directorul Turului Franţei, Christian Prudhomme, a dezvăluit că ediţia de anul viitor va pleca pentru a prima oară din Bruxelles, după cea din anul 1958, şi etapa va cuprinde un traseu de 192 km, cu startul şi sosirea în capitala belgiană. Plutonul va ajunge la Charleroi, iar în drumul către sosire, plutonul va traversa localitatea Woluwe-Saint-Pierre, unde Merckx a îmbrăcat pentru prima oară tricoul galben în cursa care i-a adus primul succes în Turul Franţei.

Turul Franţei a mai trecut prin Bruxelles în 1947, la prima ediţie după al doilea război mondial.

Merckx a câştigat Turul Franţei în 1969, 1970, 1971, 1972 şi 1974, Turul Italiei în 1968, 1970, 1972, 1973 şi 1974, iar Turul Spaniei în 1973.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Turul Frantei
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close