Trei români, cercetaţi pentru furtul celor trei ouă de dinozauri pitici. Piesele de patrimoniu, unice în lume, descoperite în Hunedoara
Reprezentanţi ai Poliţiei şi Parchetului au susţinut, miercuri, o conferinţă de presă comună, la sediul Ministerului Public din Bucureşti, în care au prezentat vestigiile foarte rare, cu o vechime de 67 de milioane de ani, traficate ilegal în anul 2005 şi recuperate recent în Italia.
Trei români, fără antecedente penale, sunt implicaţi în furtul celor trei ouă, dintr-o "maternitate a dinozaurilor", din situl paleontologic Tuştea, judeţul Hunedoara.
Cetăţeanul italian nu a dat încă vreo declaraţie autorităţilor judiciare, însă anchetatorii investighează modul în care acesta a achiziţionat vestigiile şi a reuşit să plece peste graniţă cu ele, deşi făceau parte din patrimoniul naţional.
Autorităţile române vor face demersuri, ca după încheierea investigaţiei, cele trei ouă aparţinând speciei de dinozauri pitici, datând din era mezozoică, perioada cretacică, să fie expuse la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", din Capitală.
Reprezentanţii Ministerului român de Interne au precizat că iniţial s-a crezut că doar două ouă au fost sustrase, însă la percheziţiile din Italia a fost găsit un al treilea, care în urma expertizării s-a demonstrat că datează din aceeaşi perioadă şi provine din acelaşi loc.
Valoare patrimonială a vestigiilor se ridică la sute de mii de euro.
La colecţionarul italian au fost găsite alte 11.400 de bunuri de patrimoniu, din acelaşi domeniu, respectiv oseminte şi rămăşiţie de dinozauri.
În cadrul unei ceremonii, marţi, la sediul Ambasadei României la Roma, au fost predate autorităţilor române cele trei ouă de dinozauri, recuperate recent în Italia.
-
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





