Agenţiile de adopţie, avertizate să nu "culeagă" orfani de pe străzile din Haiti pentru a-i duce în Occident
Agenţiile care încearcă să evacueze copiii ai căror părinţi au murit în cutremurul de săptămâna trecută din Haiti au fost criticate că ocolesc procesul normal de adopţie şi se grăbesc să ofere copiii familiilor din Occident.
Guvernul olandez a răspuns astfel preocupărilor generale, cerând agenţiilor să nu "culeagă pur şi simplu copii de pe stradă pentru a-i aduce în Olanda să fie adoptaţi". Avertismentul a venit după ce s-a aflat că a fost trimis un zbor charter la Port-au-Prince pentru a ridica 109 copii care să fie plasaţi la Amsterdam .
Agenţiile de adopţie nu au comentat în legătură cu statutul legal al copiilor, dar un purtător de cuvânt al ministerului olandez de justiţie arăta că procesul de adopţie ar fi început înainte de cutremur. Oricum, iniţiativa nu a fost aprobată de un judecător din Haiti.
Grupurile pentru apărarea drepturilor copiilor au avertizat contra noilor proceduri, arătând că dezastrele recente, în special cutremurul din Kashmir in 2005, au creat o situaţie în care mii de copii au fost adunaţi şi trimişi în afară, fără ca trecutul familiilor lor să fie atent verificat.
Organizaţia Joint Council on International Children's Services din SUA arăta că "aducerea copiilor în SUA cu avionul sau prin adopţie în timpul unei urgenţe naţionale poate deschide calea la fraudă, abuz şi trafic."
Numărul de orfani din Haiti se situa la circa 380.000 înainte de cutremur. De altfel, 48 procente din populaţie era sub 18 ani.
Acum, situaţia haotică de la faţa locului a provocat temeri că unii copii ar putea fi trimişi în străinătate fără a s verifica dacă mai au rude în viaţă.
În acest context, UNICEF arăta că orfanii şi copiii abandonaţi din Haiti ar trebui adoptaţi doar ca ultimă măsură. Aceasta se arăta îngrijorată de posibila amplificare a traficului.
Antena3.ro
- Tehnologie SF, pe cale să devină realitate: P...
- Preoţii divorţaţi îşi iau la revedere de la S...
- A. Năstase: Am renunţat să candidez la şefia ...
- Statul nu mai are bani să plătească toate pen...
- În Puii Mei: Fernando la pompe funebre
- Cai pictori! Galeriile de artă din Florida ex...
- Rodica Popescu Bitănescu: Aveam un tupeu al i...
- Un "vampir" a pus pe jar forţele de...
- Mihai Mărgineanu: M-am însurat cu forţa
- Mircea Badea: Bre nea Gigi, nu fi fraier! Bag...
Topul Ştirilor din categoria Externe
- România ar putea cădea victimă crizei care devastează Grecia 115 vizualizări
- Un american a ameninţat că va arunca în aer un magazin din Seattle (VIDEO) 85 vizualizări
- Patru elevi din SUA şi-au devastat liceul cu stingătoarele de incendiu (VIDEO) 59 vizualizări
- Furtună de nisip în China. Aer irespirabil şi trafic oprit din cauza vizibilităţii zero (VIDEO) 55 vizualizări
- Treizeci de morţi în urma inundaţiilor din Kazahstan (VIDEO) 31 vizualizări















Comentarii