Antena 3 CNN Externe Le Monde: Politicienii români nu au vrut să rezolve dosarele torţionarilor

Le Monde: Politicienii români nu au vrut să rezolve dosarele torţionarilor

Le Monde: Politicienii români nu au vrut să rezolve dosarele torţionarilor
Sursa foto: Plesita
11 Oct 2009   •   17:43

Publicaţia Le Monde continuă seria articolelor referitoare la situaţia politică a României. În ediţia din 10 octombrie, jurnaliştii francezi au publicat un portret al fostului general de Securitate Nicolae Pleşită. Potrivit Le Monde, clasa politică din România, care este compusă în special din persoane care au lucrat pentru fosta Securitate, nu a avut niciodată voinţa de a rezolva dosarele torţionarilor.

Jurnaliştii francezi susţin că Pleşită, care a murit pe 28 septembrie, "duce cu el în mormânt o parte teribilă a istoriei ţării sale". Le Monde precizează că Pleşită s-a bucurat de o pensie de 1.500 de euro, în timp ce victimele sale trebuie să se mulţumească doar cu pensii de 150 de euro pe lună.

După revoluţia din 1989, fostul general de Securitate a făcut obiectul mai multor anchete judiciare, dar a fost declarat nevinovat de fiecare dată. "Clasa politică nu vrut niciodată să rezolve dosarele torţionarilor. Sentimentul nedreptăţii continuă să-i urmărească pe foştii deţinuţi politici, care solicită condamnarea călăilor lor, notează publicaţia franceză.

În plus, Le Monde remarcă faptul că Pleşiţă a fost înmormântat în Curtea de Argeş, "în apropierea regilor pe care i-a blestemat în tinereţe".

Nicolae Pleşiţă s-a născut la data de 16 aprilie 1929, în Curtea de Argeş. El a devenit membru al Partidului Comunist din tinereţe. În anul 1948, fostul şef al spionajului extern a fost recrutat ca agent angajat al Securităţii.

Între 1962 şi 1967, Pleşiţă a ocupat funcţia de comandant de Securitate pe Regiunea Cluj. În 1967, fostul general a fost mutat în Bucureşti ca şef al Direcţiei de Securitate şi Gardă. Ulterior, acesta a fost avansat la gradul de general-maior.

În perioada 1978-1980, Nicolae Pleşiţă a condus Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa. La data de 1 septembrie 1980, el este numit prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al DIE.

Fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă a fost o persoană foarte controversată. El a refuzat, în repetate rânduri, să recunoscă abuzurile comise de Securitate.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Le Monde tortionar Securitate
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close