Actualizat acum:7 ore, 46 minute

Philip Morris, condamnată la plata unor daune record unei fumătoare, de 300 milioane dolari

20 noiembrie 2009 17:31 | |
Nota 1 / 1 vot
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Un tribunal din Florida a condamnat producătorul de ţigarete Philip Morris USA la plata unor daune record, în valoare de 300 de milioane de dolari, unei fumătoare în vârstă de 61 de ani care se află într-un scaun cu rotile datorită unui emfizem pulmonar, relatează Reuters.

Cindy Naugle va primi din partea Philip Morris USA 56,6 milioane de dolari pentru chletuielile medicale, dar şi daune punitive în caloare de 244 milioane dolari. Aceasta este cea mai mare despăgubire acordată până acum într-un asemenea caz.

Însă din cauza "numeroaselor erori comise de judecător" Philip Morris va cere reexaminarea verdictului, potrivit lui Murray Garnick, purtătorul de cuvânt al companiei americane.

"Suntem de părere că daunele punitive sunt prea mari şi ele încalcă legea statală şi prevederile constituţionale", a declarat Murray Garnick.

Cazul lui Cindy Naugle este doar unul dintre cele 8.000 de plângeri înregistrate la Curtea Supremă din Florida, rezultatul fiind un proces împotriva companiilor producătoare de tutun, care datează din 2006.

Cazul colectiv a dus la plata unor daune record în valoare de 145 de miliarde de dolari, cele mai mari despăgubiri acordate în istoria SUA.

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » philip morris , daune record , fumator

Comentarii

Au fost postate 0 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Externe

Citite