Antena 3 CNN Timp liber Fun John McCain la Jay Leno: ?De când am pierdut alegerile dorm şi plâng!? (VIDEO)

John McCain la Jay Leno: ?De când am pierdut alegerile dorm şi plâng!? (VIDEO)

John McCain la Jay Leno: ?De când am pierdut alegerile dorm şi plâng!? (VIDEO)
12 Noi 2008   •   18:51

Atenţia mass media din întreaga lume a fost îndreptată zilele acestea asupra lui Barack Obama, preşedintele ales al SUA. Dar ce s-a întâmplat cu John McCain, contracandidatul lui Obama? Pentru acesta viaţa merge mai departe, la fel ca înainte de a candida.
John McCain a fost invitatul lui Jay Leno la emisiunea The Tonight Show. Candidatul republicanilor la Casa Albă şi-a amintit cu tristeţe că a pierdut alegerile în favoarea lui Barack Obama. El a găsit totuşi puterea de a glumi pe seama acestui fapt.
?Dorm ca un bebeluş. Mă culc două ore, mă trezesc şi plâng, mă culc două ore, mă trezesc şi plâng? a spus McCain cu autoironie. El a glumit apoi arătând faptul că niciun candidat din statul Arizona nu a câştigat alegerile prezidenţiale, acest lucru putând să însemne că Arizona este singurul stat în care mama unui copil nu îi poate spune că va ajunge preşedinte când se va face mare.
Fostul candidat republican a dezvăluit şi ce a făcut în prima zi după alegeri. S-a urcat în maşină, pentru prima oară după multă vreme nemaifiind înconjurat de agenţi secreţi, şi s-a dus să îşi cumpere o cafea. Nu şi ziarul, a glumit McCain. ?Ştiam ce o sa scrie acolo!? a mai spus acesta.
Barack Obama l-a învins categoric pe McCain în alegerile din 4 noiembrie. Candidatul democrat avea nevoie de voturile a cel puţin 270 de mari electori pentru a ajunge la Casa Albă. Obama a obţinut, însă, 349, mai mult decât dublu faţă de rivalul său. El va prelua funcţia de la George Bush în data de 20 ianuarie.

Antena3.ro

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close