Pagina 5 Ştiri din Meteo
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică cod galben de ninsori. În intervalul 18.01.2010 ora 22.00 - 20.01.2010 ora 06.00, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi în Dobrogea va ninge, iar temporar vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.Iarna nu se dă bătută. Ninsorile s-au întors în unele zone din ţară, inclusiv în Capitală, unde stratul de zăpadă măsoară deja câţiva centimetri.În sudul ţării, temperaturile au scăzut simţitor în termometre. Cu 10 grade mai puţin decat săptămâna trecută. Potrivit meteorologilor, ninsorile vor continua şi în următoarele două zile, însă nu ar trebui să fie însemnate cantitativ. În Capitală, temperaturile vor continua să scadă şi temporar... citeşte toată ştirea
Ninsorile se întorc la noi în ţară. Meteorologii prognozează ninsori în mai multe zone ale ţării, în următoarele zile, inclusiv în Capitală. Din fericire, este vorba despre ninsori slabe, Potrivit specialiştilor, va fulgui în special în regiunile sudice şi estice.Joi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, iar vineri temperaturile maxime vor atinge 5 grade.PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILEÎN ŢARĂ Joi Cerul va fi variabil în vestul ţării, iar în rest vor fi înnorări, ninsori slabe pe arii restrânse şi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între - 3 şi 6 grade, iar cele minime între - 10 şi 0 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.... citeşte toată ştirea
În ciuda temperaturilor ridicate pentru această perioadă, înregistrate în ultimele zile, iarna nu pare că se dă bătută. Marţi ne aşteaptă vreme geroasă, iar în nordul ţării a început deja să ningă. Probleme au fost în pasul Tihuţa din Bistriţa, dar şi în judeţul Suceava spre Vatra Dornei. Şoferii surprinşi de ninsoare în pasul Tihuţa au avut de furcă din cauza condiţiilor meteo. Echipajele de deszăpezire au lucrat toată noaptea pentru a împiedica formarea nămeţilor pe şosele.În judeţul Suceava, şoferii se plâng că drumurile nu au fost curăţate. O altă zonă în care se circulă cu dificultate, este în Pasul Şetref, care face legătura între Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Dar zăpada nu aduce numai motive de îngrijorare ci şi de bucurie.... citeşte toată ştirea
Transporturile aeriene şi terestre sunt perturbate pe tot continentul european. În Spania, la Sevilla a nins pentru prima dată în 50 de ani, iar în Polonia 80.000 de oameni au rămas fără curent electric. În Norvegia au fost înregistrate temperaturi record, minus 42 de grade.Traficul este, în continuare, dat peste cap în Germania. Mai multe autostrăzi au fost închise din cauza stratului gros de zăpadă. În nordul ţării, majoritatea trenurilor au fost anulate. Şcolile şi mai multe instituţii publice au fost închise. Probleme sunt şi cu traficul aerian. Pe aeroportul din Frankfurt, zeci de curse aeriene au fost anulate. Deşi pistele de decolare de la Frankfurt sunt operaţionale, pasagerii trebuie să se aştepte în continuare la întârzieri şi la noi anulări.În Spania,... citeşte toată ştirea
Zăpada şi vremea geroasă au cauzat probleme în întreaga lume iarna aceasta, iar condiţiile meteorologice nu par să se îmbunătăţească. Potrivit specialşiştilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale citaţi de AFP, valul de frig care s-a abătut de mai multe săptămâni asupra unei mari părţi a emisferei nordice este provocat de un fenomen de "blocaj" al circulaţiei aerului. "Deocamdată, singura explicaţie pentru valul de frig este o situaţie meteorologică de blocaj", explică Omar Baddour, meteorolog în cadrul OMM. Aceste fenomen este caracterizat de o schimbare a circulaţiei aerului care se produce de obicei în timpul iernii în emisfera nordică, de la vest la est.Meteorologul susţine că asemenea fenomene sunt foarte rare. "Un blocaj la o asemenea scară nu se produce... citeşte toată ştirea
Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, pe sectorul Calafat-Zimnicea, aferent judeţelor Dolj, Olt şi Teleorman. Codul a intrat în vigoare luni de dimineaţă, la ora 6.00 şi este valabil şapte zile, până în data 18 ianuarie, la ora 6.00. În acelaşi timp, tot pe Dunăre, pe sectoarele Giurgiu-Hârşova şi la Tulcea se instituie cod galben de inundaţii şi se menţine codul galben instituit la Gruia şi Isaccea. Marţi Vremea va continua să se răcească uşor în cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de nord şi în zona de munte cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar izolat, îndeosebi noaptea, vor fi precipitaţii... citeşte toată ştirea
Doi fraţi au murit după ce au căzut în apele îngheţate ale unui lac din Marea Britanie. Autorităţile au încercat să îi salveze, cu ajutorul unui elicoper, însă cei doi, în vârstă de 40 şi respectiv 50 de ani, au murit la spital. În Germania, din cauza unei furtuni de zăpadă au fost anulate sute de zboruri de pe aeroportul din Frankfurt. Probleme sunt şi în Polonia, unde 9 oameni au murit în ultimele două zile din cauza frigului. Pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare al Germaniei, utilajele de dezăpezire lucrează la capacitate maximă. Cu toate acestea, pistele sunt troienite. Peste 200 de zboruri au fost anulate şi mii de pasageri sunt blocaţi pe aeroport. În Berlin, un avion, care vroia să decoleze, a alunecat de pe pistă şi a rămas blocat în zăpadă.... citeşte toată ştirea
Românii din vestul ţării, sunt ameninţaţi de inundaţii. Hidrologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu ce vizează anumite porţiuni din râurile Timiş şi Bârzava. Avertizarea este valabilă începând cu 9 ianuarie, ora 16.00. Este în vigoare şi un cod galben de inundaţii. Se aşteaptă ca apele unor râuri din vestul ţării să se umfle printre acestea. Râurile vizate sunt Tur, cursul inferior al Crasnei, cursurile inferioare ale Crişului Negru şi Crişului Alb, cursul mijlociu al Bârzavei şi cursurile inferioare ale râurilor Bega Veche şi Bega. Antena3.ro... citeşte toată ştirea
În timp ce majoritatea ţărilor continentului se luptă cu frigul şi ninsoarea, la doi paşi de Europa, Israelul trece printr-un val de căldură neobişnuit pentru iarnă. La Tel Aviv, temperatura se apropie de 29 de grade Celsius iar oamenii au invadat plajele pentru a profita de aşa-numita "vară din ianuarie". Chiar şi la Ierusalim şi în Cisiordania s-au înregistrat 25 de grade şi un cer perfect senin. Localnicii se bucură de vremea blândă, dar cei mai prevăzători spun totuşi că n-ar strica şi puţină ploaie, deoarece regiunea este afectată de mai multă vreme de secetă.Antena 3... citeşte toată ştirea
Vreme de primăvară, în toiul iernii. La Reşiţa au fost vineri seară nu mai puţin de 16 grade Celsius. Oamenii au ieşit la plimbare, să se bucure de temperaturile ridicate. Cum condiţiile meteo aminteau de anotimpurile mai calde, vremea le-a mai adus însa o surpriză reşiţenilor: un vânt puternic care nu stătea sub semn bun. Dar nu s-a pornit furtuna. În urmă cu două săptămâni, temperaturile scădeau în termometre şi până la -15 grade Celsius, la Reşiţa. Meteorologii anunţă acum că vremea rea se va întoarce de săptămâna viitoare. Dacă tinerii s-au bucurat de temperaturile de primăvară, schimbările bruşte nu au fost pe placul bătrânilor, care spun că oamenii riscă să se îmbolnăvească foarte uşor. Duminică, temperaturile se anunţă ridicate în... citeşte toată ştirea
După temperaturile scăzute din ultima perioadă, vremea se va încălzi în următoarele zile. Cu toate acestea, însă, se pare că nu vom scăpa încă de ploi. Potrivit meteorologilor, în acest weekend temperaturile vor arăta chiar şi 14 grade Celsius. Sâmbătă, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, iar duminică, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade Celsius.În Capitală, sâmbătă şi duminică termometrele vor arăta 12 grade.PROGNOZA METEO PENTRU WEEKENDUL 8 - 10 IANUARIEÎN ŢARĂ Vineri Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de burniţă şi ploaie, ziua mai ales în zona de munte,... citeşte toată ştirea
Iarna continuă să le facă probleme europenilor. Ninsorile record din Marea Britanie au provocat probleme mari pe aeroporturi şi autostrăzi. Zeci de zboruri de pe aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick au fost anulate din cauza poleiului iar mii de pasageri au rămas blocaţi ore întregi. Autorităţile au decis şi să închidă sute de şcoli din cauza stratului de zăpadă care a atins, în unele zone, un metru şi jumătate. Mai multe drumuri au fost blocate iar locuitorii din câteva sate au rămas izolaţi.Vremea a dus şi la noi probleme în Canalul Mânecii. Un tren Eurostar care efectua cursa Bruxelles-Londra cu 260 de călători la bord a stat mai bine de două ore în tunelul care face legătura dintre Franţa şi Marea Britanie.Incidentul are loc la aproape trei săptămâni... citeşte toată ştirea
Hidrologii au emis joi cod portocaliu de inundaţii pentru trei râuri din judeţul Timiş. Avertizarea expiră vineri, 8 ianuarie la ora 16.00.Totodată hidrologii au prelungit avertizarea Cod Galben de inundaţii pentru 10 bazine hidrografice din vestul ţării. Aceasta este valabilă de joi, 07 ianuarie, ora 13:00, până sâmbătă, 09 ianuarie, ora 06:00.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor,, râurile vizate sunt: Craşna (jud. Satu Mare), Barcău (jud. Bihor), Crişul Alb (jud. Arad), Crişul Negru (jud. Bihor şi Arad), Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa şi Caraş (jud. Timiş şi Caraş-Severin).În zonele precizate există riscul creşterii de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie, mai precizează sursa citată. Sursă... citeşte toată ştirea
Meteorologii din Marea Britanie au declarat starea de alertă maximă pentru miercuri, când sunt aşteptate ninsori abundente şi un ger tăios. Iarna a creat probleme încă de marţi, când mai multe aeroporturi şi sute de şcoli au fost închise. Vremea rea face ravagii şi în alte ţări europene, iar în Alpii Elveţieni, bilanţul unor avalanşe de acum trei zile a ajuns la şapte morţi. Britanicii se aşteaptă la cea mai rece iarnă din ultimii 15 sau chiar 30 de ani. Traficul aerian a fost perturbat şi chiar întrerupt, la Londra şi pe alte mari aeroporturi britanice. Cel mai grav afectat a fost aeroportul din Manchester, oraş unde ninsorile au fost deosebit de puternice. Localnicii au încercat să-şi continue activitatea cum au putut. Tot la Manchester au fost amânate pe... citeşte toată ştirea
Hidrologii au emis, marţi, o nouă avertizare Cod Galben de inundaţii pentru râurile din vestul ţării. Aceasta este valabilă în perioada 06 ianuarie 2010, ora 06:00 - 07 ianuarie 2010, ora 20:00.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor,, râurile vizate sunt: Vişeu, Iza (jud. Maramureş), Ţur (jud. Satu Mare), Lăpuş (jud. Maramureş), Craşna (jud. Sălaj şi Satu Mare), Barcău (jud. Sălaj şi Bihor), Crişul Alb (jud. Hunedoara şi Arad), Crişul Negru (jud. Bihor şi Arad), Arieş (jud. Alba şi Cluj), Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Morăviţa, Caraş, Nera şi Cerna (jud. Caraş-Severin şi Timiş).De asemenea, mai precizează hidrologii, aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor respective. Sursă foto:... citeşte toată ştirea
Topul Ştirilor din categoria Meteo
- Vreme frumoasă în următoarele două zile: Temperaturi de până la 22 de grade. Vezi prognoza meteo 162 vizualizări
- Prognoza meteo pentru duminică, 21 martie 161 vizualizări
- Primăvara vine duminică şi se termină miercuri. Vezi prognoza meteo pentru următoarea perioadă 47 vizualizări
- Vremea se îmbunătăţeşte. Află ce spun meteorologii şi vezi prognoza pentru trei zile (VIDEO) 25 vizualizări
- Cod Galben de ninsori şi viscol în jumătatea sudică a ţării, inclusiv Bucureşti. Vezi prognoza meteo 24 vizualizări




