Antena 3 CNN Actualitate Vremea continuă să se răcească în weekend. Vezi prognoza meteo pentru următoarele două zile

Vremea continuă să se răcească în weekend. Vezi prognoza meteo pentru următoarele două zile

Vremea continuă să se răcească în weekend. Vezi prognoza meteo pentru următoarele două zile
Sursa foto: autobuz
11 Dec 2009   •   15:37

În acest weekend, temperatura va continua să scadă în majoritatea regiunilor ţării. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge slab, pe arii restrânse în sudul ţării şi la munte, iar vântul va prezenta unele intensificări în sud-est.
Temperatura maximă va fi de -4 şi 4 grade, iar cea minimă de - 10 şi 0 grade. Cel mai frig va fi duminică, când meteorologii prognozează temperaturi maxime de 1 ... 2 grade.

PROGNOZA METEO DE WEEKEND
ÎN ŢARĂ
Sâmbătă, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind rece. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge slab, pe arii restrânse în sud-vestul ţării şi în zona de munte şi cu totul izolat în regiunile estice. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între - 3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între - 10 şi 0 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Duminica, vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge slab, pe arii restrânse în regiunile sudice şi la munte şi izolat în rest. Vântul va mai prezenta unele intensificări în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor situa între -4 şi 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.

ÎN BUCUREŞTI
Sâmbătă , vremea va deveni rece. Cerul va fi mai mult noros, dar condiţiile de fulguială vor fi reduse. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 1 ... 2 grade, iar cea minimă de - 5 ... - 4 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Duminică, vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 1 ... 2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de - 4 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.

LA MUNTE
Sâmbătă , valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind rece. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii restranse va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică, vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: prognoza meteo
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close