Antena 3 CNN Externe Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova, pe 29 iulie

Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova, pe 29 iulie

Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova, pe 29 iulie
Sursa foto: alegeri
28 Iul 2009   •   12:21

Moldovenii se pregătesc, din nou, de alegeri. Pe 29 iulie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, în cadrul cărora va fi aleasă noua componenţă a Parlamentului.

Marţi, la ora 24.00, se va încheia oficial şi campania electorală, iar candidaţii trebuie să-şi retragă panourile şi afişele electorale.

Potrivit site-ului e-democracy.md, în Republica Moldova vor fi deschise 1987 secţii de votare. În Chişinău, vor exista 297 secţii de votare, dintre care 55, în suburbii.

Pentru cele 102 de mandate de deputat candidează 785 de persoane, arată statistica Comisiei Electorale Centrale. 28,9% dintre candidaţi sunt femei. Potrivit standardelor europene, minim 30 % dintre candidaţi la alegeri trebuie să fie de sex feminin.

Cea mai mare parte dintre candidaţi provine de la PCRM. 73 de persoane candidează independent, nefiind membri ai nici unui partid.

Cu ocazia alegerilor, Liga Apărării Drepturilor Omului din Moldova a prezentat un raport de monitorizare al procesului electoral la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie.

Potrivit raportului, au fost înregistrate nereguli precum folosirea resurselor publice în folosul concurenţilor electorali, intimidarea alegătorilor şi amplasarea afişajului electoral pe locurile interzise.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Republica Moldova alegeri parlamentare
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close