Militarii din Republica Moldova primesc ustoroi şi ceapă pentru combaterea virusului A H1N1
Republica Moldova adoptă măsuri nonconformiste pentru prevenirea gripei porcine. Astfel, ofiţerii şi soldaţii din unităţile militare ale acestei ţări vor primi cu 25 de grame mai multă ceapă şi încă 15 grame de usturoi pe zi, relatează BASA-press.
În acelaşi timp, au fost vaccinaţi cei care fac parte din forţele moldoveneşti de menţinere a păcii din Zona de securitate.
Cei mai mulţi dintre cei 24 de militari în termen, la care a fost confirmat virusul A H1N1, au fost externaţi din secţiile de boli infecţioase şi activează în cadrul unităţilor militare din care fac parte potrivit programului acestora, mai puţin în cadrul serviciilor de noapte.
Cei mai mulţi militari care s-au îmbolnăvit cu virusul A H1N1 fac parte din Institutul Militar al Forţelor Armate şi Tabăra Militară nr. 142, a spus Alexandru Josan, şeful centrului de presă al Ministerului Apărării.
"Viaţa militarilor nu a fost pusă în pericol deoarece au beneficiat de asistenţa necesară", a spus Josan.
Militarii au primit măşti de protecţie, a anunţat ministerul Apărării, iar contactul acestora cu civili a fost limitat pentru a preveni apariţia unor noi cazuri de gripă A H1N1.
Antena3.ro
- "Accesurile" lui Blaga şi "per...
- Satul de cobai. Un jurnalist susţine că CIA a...
- Stenogramele DNA în Dosarul Voicu: „Dacă m-am...
- Etnobotanicele se întorc
- Imagini de arhivă: Singurul interviu al Zoiei...
- Cel mai flexibil om din lume
- Sânziana Buruiană vrea să înfiinţeze partidul...
- Lady Gaga, dată în judecată de un producător ...
- Farsă cu Bianca Drăguşanu. Vezi cum a reacţio...
- Badea: Nu cred că şpiralul de 15 pune o fript...
Topul Ştirilor din categoria Republica Moldova
- Comuniştii moldoveni boicotează parlamentul, alegeri anticipate "inevitabile" 93 vizualizări
- Voronin: Patriciu i-a cerut lui Filat să-i înapoieze banii din campanie. Omul de afaceri: Nu e adevărat 36 vizualizări
- Moldova: comuniştii lansează campanie de răsturnare a guvernului 25 vizualizări
- Liderul de la Tiraspol: Transnistria, pregătită pentru un conflict militar cu Republica Moldova 23 vizualizări
- Şeful justiţiei moldovene a fost demis 19 vizualizări












Comentarii